Mirona, fiica lui Miron Cozma, este o tânără superbă. Cum arată și cu ce se ocupă

de: Radu Vasiluta
10:24, 08 dec. 2022

Există foarte puține informații în mass-media cu privire la Mirona, fiica lui Miron Cozma, pe care „Luceafărul Huilei” o are din prima căsătorie. Liderul minerilor din Valea Jiului și Dana au fost căsătoriți timp de 21 de ani, divorțând în 1999. Însă, în afară de Mirona, Miron Cozma mai are și un fiu, cu 12 ani mai mare decât fiica sa, pe nume Dan.

Miron Cozma, în vârstă de 68 de ani împliniți pe 25 august 2022, s-a remarcat ca unul dintre cele mai cunoscute și influente personaje din spațiul public românesc. Și totuși, pe cât de vocal a fost de-a lungul aparițiilor sale publice, pe atât de discret a fost cu privire la familia lui. „Luceafărul Huilei” a avut două mariaje, însă primul a fost de durată și din el au rezultat cei doi copii ai săi. Miron Cozma și Dana s-au căsătorit în 1978, la Petrila, în județul Hunedoara, și s-au despărțit în 1999, însă au rămas în relații bune.

„Au păstrat legătura, în ciuda problemelor pe care Cozma le-a avut. Nu au existat resentimente, dimpotrivă, întotdeauna au păstrat o relație bazată pe sinceritate”, au dezvăluit surse apropiate fostului cuplu.

Mirona, fiica lui Miron Cozma, este o tânără superbă

După divorț, Dana s-a mutat la Timișoara împreună cu cei doi copii, Dan, acum în vârstă de 42 de ani, și Mirona, care are 30 de ani. Fata este bucățică ruptă din tatăl său și a fost mereu prințesa familiei. Momentul în care el a pierdut legătura specială dintre tată și fiică a fost când a intrat după gratii, după cum mărturisea într-un interviu mai vechi.

„Să vă imaginaţi în 1999, când eu mergeam la închisoare, fiica mea avea cinci ani, iar la momentul când am ieşit din închisoare ea avea 16 ani. Dacă nu reuşeam să o văd aşa de vreo trei-patru ori în viaţa aia tristă, poate nici nu o cunoşteam când ieşeam afară şi vreau să vă spun că mă mândresc cu ei, cu amândoi, pentru că mai am şi un băiat”, povestea Miron Cozma în urmă cu mai mulți ani.

Mirona este o prezență discretă în spațiul public și preferă să își trăiască viața în spatele luminii reflectoarelor. Dacă pe tatăl său îl cunoaște o țară întreagă, nu este și cazul ei. Are un cerc restrâns de prieteni și chiar și pe rețelele de socializare evită să publice foarte multe fotografii. Este de remarcat faptul că tânăra este absolut superbă, cu trăsături fizice deosebite și o carismă aparte. Fiica lui Miron Cozma a studiat Finanţe Bănci, la Universitatea din Timișoara.

Miron Cozma, un tată mândru

Mai mult, tânăra a moștenit pasiunea tatălui său de a scrie texte literare. Despre el știm foarte bine că este un poet talentat, ce a lansat două volume în anul 2018, ambele sub titlul „Luceafărul Huilei”, un apelativ pe care l-a primit din partea unor prieteni și pe care l-a purtat cu mândrie de-a lungul anilor. El a dezvăluit cu mândrie că fiica lui îi calcă pe urme și că a câștigat primul loc pe țară în cadrul unui concurs de jurnalism.

Însă, cu toate că a lipsit o bună perioadă din viața copiilor săi, Miron Cozma mărturisește că nu are regrete din postura de tată. Este mândru de amândoi și spune că a făcut tot posibilul să le ofere ce este mai bun și să îi ajute să aleagă drumul cel mai corect.

„Pot să consider că nu am făcut greșeli ca tată. Pe fiul meu l-am ajutat toată viața, pe fiica mea la fel. Chiar și de acolo, din închisoare, atât cât am putut. Fiica mea este de o modestie rară, eu îi spun că este o tocilară, pentru că la mine în familie a fost o întrecere cine mă bate la media de la facultate. Eu am luat 9,66. Ea m-a bătut și a luat 10”, a mai spus Miron Cozma în urmă cu ceva timp.