Mirel Rădoi întâmpină mari probleme în formarea lotului pentru Jocurile Olimpice
Mirel Rădoi a întâmpinat mari probleme în formarea lotului pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, toate acestea din cauza faptului că mai multe cluburi din Liga 1 nu au fost dispuse să își lase jucătorii sub comanda selecționerului.
Selecționata olimpică a României s-a reunit miercuri, 30 iunie, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, acolo unde se va pregăti până pe 15 iulie în regim închis.
Mirel Rădoi a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre dificultățile întâmpinate în momentul în care a fost nevoit să își aleagă jucătorii pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Mirel Rădoi, mari probleme în formarea lotului pentru Jocurile Olimpice
Totodată, selecționerul echipei naționale a României recunoaște că FC Botoșani, Farul și Voluntari sunt trei dintre echipele din Liga 1 care au încercat să îl ajute și au lăsat jucătorii la Jocurile Olimpice.
„E o situație bizară.. în continuare negociem cu cluburile. Avem dreptul să modificăm lista până la ora 12 noaptea. Botoșani încearcă să ne ajute. Viitorul ne-a ajutat. Voluntari, de asemenea. Nu au avut obiecții.. cu restul cluburilor au existat negocieri, motivul îl știți. Au jucători titulari de care au nevoie. A trebuit să ne conformăm. Nu ne-a făcut plăcere. Mă bucur că jucătorii care sunt prezenți și-au dorit mult!
Cluburile nu au ințeles competeția aceasta, și-au urmărit interesul. S-a întamplat și ca cluburile din țară care și-au dat acceptul să revină asupra deciziei. Nu este nici acum lotul definitiv. Să sperăm că nu își vor mai retrage jucători, că nu vom avea surprize.
Nu este o competiție oficială și de asta și-au permis. Am avut negocieri cu antrenori, patroni.. au refuzat direct, mulți. Îmi doresc ca măcar jucătorii care nu au fost lăsați să vină, să joace măcar la echipele de cluburi, dacă aici nu au fost lăsați.. Altfel îmi voi pune semne de întrebare”, a spus Mirel Rădoi