Mirel Palada la BZI LIVE: „Există ‘omul’ de rând şi nobilimea. Ăștia care sunt utili luptei pentru putere, fac parte din această clasă privilegiată”
Mirel Palada, invitatul emisiunii BZI LIVE de miercuri, 1 februarie, a reluat discuția asupra subiectului numit Justiție, cu precădere a celei din România. Iar în acest sens, este amenit dosarul fostului ministru Monica Macovei, care dorește tratament special, deși nu demult ea era cea care cerea respectarea legilor și le aplica cu o voință de fier, și un pumn de fier, atât practic, cât și în mod figurat .
Astfel ajungem la concluzia că în România, ca și oriunde în lume, legea și dreptatea nu se aplică la fel și contează mult categoria socială de care aparții.
Mirel Palada la BZI LIVE
Cunoscutul sociolog Mirel Palada a vorbit la BZI LIVE despre straniul caz al fostului ministru al Justiției, Monica Macovei. Mergând pe premisa că ‘legea e doar pentru fraieri’, invitatul explică cum stă de fapt treaba cu legea și privilegiile.
Cum drepturile sunt doar pentru unii, iar pentru pentru restul este legea și tăcerea, sociologul spune că această discrepanță dintre cele două categorii este și va fi mereu prezentă, atunci când se află interese majore la mijloc.
„Trebuia să ne dăm seama de 20 de ani: Legea este doar pentru fraieri! Şi ştiţi cum zice George Orwell? Toţi cetăţenii sunt egali, dar sunt unii mai egali ca ceilalţi. Domnule, nu există dreptate. Există drepturi şi privilegii. Există ‘omul’ de rând şi nobilimea, care este judecată după criterii diferite.
Ştiţi ce înseamnă privilegiu? Etimologia cuvântului este foarte simplă: privat şi lege. E o lege privată, o lege doar pentru unii. Doar unii sunt oameni, restul sunt suboameni, iar ăştia care sunt utili luptei pentru putere, fac parte din această nobilime, trebuie să îi tratăm un pic diferit.
Ca şi Elena Udrea, de altfel. Dom’le, e penal, dar e penalul nostru… Băsescu nu şi-a pus fata europarlamentar? La Băsescu nu s-a mai pus aceeaşi supărare că, ’dom’le, nepotism! Nenorociţii care-şi pun odraslele şi amantele, nevestele în funcţii de răspundere…’. La Băsescu a fost meritocraţia.
Dar mai este un alt narativ. Că îl scoatem pe Ponta din joc pentru plagiat şi pe ăla, şi pe ăla… din stânga şi din dreapta… Dar ce să vezi că s-a descoperit când Laura Codruța Kovesi a plagiat, dintr-odată, piua! Nu, nu, nu… ea e a noastră. A venit Liiceanu să spună că a plagiat dar e bine, nu contează… Că ne încurcăm în amănunte, că avem altă treabă de făcut. Să salvăm planeta, să salvăm lumea de ciuma roşie, de această nevoie mesianică, să vină salvatorul perfect…
Cum avem acuma. Ştiţi cine conduce România? Iohannis! Ştiţi cine este mâna a doua a lui Iohannis la condus România? Generalul Ciucă! Ştiţi cine este Ciucă? Un plagiator! Ştiţi cât de mult contează chestia asta în politică? Nu!”, a spus sociologul.
Mirel Palada: „Deci este o scârbă şi o ură în rândul populaţiei…”
Invitatul BZI LIVE amintește că potrivit ultimelor sondaje, poporul român este sătul de tot ceea ce înseamnă politică și clasă politică. Cetățeanul este trecut de saturație, singura lui speranță a rămas venirea unuia care să îi rezolve pe toți și să scoată țara la liman.
„Când era Ponta şi când erau ăilalţi, mamă, ce scandal…deontologii… La ăştia nu se pune. Când au vrut să schimbe ăştia Codul Penal prin Ordonanţa de Urgenţă ‘ciuma roşie, Dragnea…’ a scos Securitatea lumea în stradă să fluture cu mânuţele, să facă din telefoane luminiţe… Ştiţi cum s-a înfiinţat DNA-ul? Prin Ordonanţă de Urgenţă. Dar ştiţi când au modificat acum Codul Penal? Tot noaptea, ca hoţii. Dar, contează narativul. Noi avem voie, voi nu aveţi voie. Noi facem într-un scop nobil…
Principala consecinţă a chestiei ăsteia este faptul că toată lumea se scârbeşte. Deci este o scârbă şi o ură în rândul populaţiei, nu la adresa lor. La adresa întregii situaţii, încât lumea este din ce în ce mai dispusă să zică să vină unu să-i rezolve pe toţi. Dar ce se întâmplă dacă vine unu care nu vă convine vouă? Dacă vine unu ca Simion şi-i rezolvă pe toţi? Ah? Pentru că o să vină Simion sau altcineva, în această logică a ieşirii din democraţie, cum a fost în Singapore…şi nu mai scăpaţi de el? O să vă placă?
Problema este că democraţia este un compromis. Cum zicea Churchill. Democraţia este cel mai prost sistem politic, cu excepţia celorlalte! Pentru că democraţia, dacă nu îţi place de unul, poţi să îl schimbi fără vărsare de sânge. Pe când, dacă îţi vine unul ca Putin, ia de mai scapa… Că ştiţi ce face Putin? Va pune la zid pe toţi şi face democraţie cu voi. Şi nu o să mai aveţi ce mai face”, a spus Mirel Palada.