Mircea Geoană: „România poate să profite de acest efort de relocalizare”
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit în cadrul unei emisiuni difuzate pe Antena 3 despre provocările pe care le-a întâmpinat în ultima perioadă.
„E un test pentru noi toți, e un test la nivel personal, ca oameni, ca cetățeni, ca români, belgieni, americani sau canadieni, dar și ca eficacitate a instituțiilor în care ne punem atâtea speranțe. Nu există nimic în absența securității și a păcii. Nu există viață normală, nu există activitate economică, nu există prietenii, liniște sau chiar și tristețe în absența securității.
NATO e o organizație care știe să acționeze în dificultate, suntem oarecum creați pentru așa ceva. Avem în codul genetic un mod de adaptare la situații neprevăzute. Suntem educați să lucrăm cu elemente nu totdeauna plăcute, cu ostilitate, cu adversari. Uneori cu adversari atât de invizibili și de perfizi, cum e cazul pandemiei.
Da, trebuie să recunosc că nici măcar în așteptările mele cele mai înflăcărate, nu credeam că în câteva luni de zile voi putea trăi dintr-o poziție de influență, dintr-o poziție de decizie la nivel global, în vremuri atât de învolburate”, a declarat fostul ministru de Externe.
Mircea Geoană: „Avem în NATO un punct de sprijin foarte serios”
Acesta a oferit certitudinea românilor că România este o țară respectată și influentă la nivelul NATO. De asemenea acesta a menționat că avem un punct de sprijin foarte serios în Alianța Nord-Atlantică.
„Spun că apăsare și cu încredere faptul că România este parte a Alianței Nord-Atlantice, faptul că România este membru al familiei europene. Cu toate imperfecțiunile și cu discuțiile care apar în condiții dificile, e un imens plus pentru această națiune a noastră, e un uriaș punct de sprijin. Nu aș vrea să mă gândesc pentru o secundă cum am fi în bătaia vântului, la propiu, dacă nu am fi ancorați în astfel de instituții.
NATO e o organizație serioasă, funcționează. În condiții foarte dificile am știut să operăm cum trebuie. Vreau ca românii să știe că avem în NATO un punct de sprijin foarte serios și că România este respectată și influentă la nivelul organizației”.
De asemenea, Mircea Geoană a vorbit despre modul în care România poate profita de pe urma pandemiei de coronavirus.
„E un moment în care se rescrie nu doar ecuația geo-politică la nivel global sau cea geo-economică sau cea geo-tehnologică la nivel. Se joacă lucruri mult mai simple și imediate. Se numește «scurtarea lanțurilor de producție la nivel global». Este o primă lecție învățată a acestei pandemii. Companii occidentale importante, companii americane, canadiene importante se gândesc în clipa de față „îmi pot permite să depind de furnizori din China sau la o distanță foarte mare în condiții de criză”? Și se gândesc să se relocalizeze cu unități de producție mai aproape de casă. România e în continuare o țară care, dacă joacă bine această carte, poate să profite de acest efort de relocalizare”.
Cum poate fi obținut un post în cadrul NATO
Mircea Geoană a vorbit despre modul în care se poate obține o funcție în cadrul Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
„Peste tot în Alianță, românii și româncele care lucrează pentru NATO au o reputație impecabilă. Uneori avem divizii în care avem foarte mulți români și românce care câștigă concursurile. Nu e pe pile. E pe meritocrație. Te duci, te înscrii, câștigi concursul, așa cum am câștigat și eu. De multe ori ne îndoim de faptul că putem concura, avem un fel de complex de provincialitate care ne mai străbate câteodată. Avem oameni buni, oameni serioși avem militari care își fac datoria în mod exemplar și în condiții foarte dificile. Suntem o națiune importantă care poate și știe să facă mai mult”.