Minunile există! Fetița salvată de la înec din lacul Veneția a scăpat cu viață și vorbește! Nimeni nu ar fi crezut asta după ce a stat mai bine de 15 minute pe fundul apei

de: evelina.chitoroaga
02:00, 08 aug. 2020

Minunile există! Fetița salvată de la înec din lacul Veneția a scăpat cu viață. Nimeni nu ar fi crezut că este posibil să trăiască după ce a stat mai bine de 15 minute pe fundul apei. Când a ajuns la spital, medicii au spus că șansele ei sunt minime, iar acum este teafără și nevătămată. În câteva zile ar putea fi externată

Fetița de 14 ani care a fost salvată de la înec din Lacul Veneția trăiește! Aceasta este internată la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași din data de 5 august. A stat în comă mai bine de 24 de ore, iar prognosticul medicilor era rezervat. Intubată și ventilată mecanic în secția de Terapie Intensivă a spitalului, nimeni nu ar fi spus că-și va mai reveni. În seara zilei de 6 august, fetița a dat semne că-și revine. A început să deschidă ochii și să-și miște corpul. A fost detubată și lăsată să respire singură. Medicii povestesc că aceasta a început să vorbească și să se plimbe singură.

Dr. Lucian Cernahovschi: „Există încă, risc neurologic, motiv pentru care va mai sta internată în spital”

În câteva zile, dacă starea fetiței salvată de la înec din lacul Veneția va rămâne stabilă, aceasta va putea fi externată. Medicii spun că în acest moment nu mai există un risc vital, dar că aceasta va putea rămâne cu sechele după ce a stat mai bine de 15 minute pe fundul apei.

„Pacienta internată în data de 5 august la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Sf. Maria din Iași, după ce a fost la un pas de înec, este acum bine. A fost detubată, vorbește, se simte bine, iar starea ei este stabilă. Nu mai vorbim acum de un pacient cu risc vital, așa cum discutam zilele precedente. Există însă risc neurologic, de aceea va mai rămâne câteva zile internată, sub atenta supraveghere a medicilor specialiști, pentru evaluare”, spune dr. Lucian Cernahovschi, purtător de cuvânt la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.

Fetița de 14 ani trăiește cu bunicii de când părinții ei au plecat în străinătate

Așa cum susțin medicii de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, organismul tânăr se recuperează mai repede. La internare, fetiței nu i se dădeau șanse de supraviețuire. Timp de 24 de ore, medicii au supravegheat-o necontenit. A deschis ochii, o mare bucurie pentru familia copilei. Surse ale redactorilor BZI spun că fetița de 14 ani salvată de la înec din lacul Veneția trăiește cu bunicii. Părinții sunt plecați în străinătate, iar vestea că fiica lor este pe moarte le-a zguduit liniștea. Fetița mai are un frate mai mare, dar care nu locuiește cu ea și cu bunicii. Din cauza pandemiei de COVID-19, accesul în spital al rudelor este restricționat, motiv pentru care bunicii, cei care i-au devenit părinți, o vor putea îmbrățișa abia după externare.

Fetița a vrut să se răcorească în lacul Veneția și a intrat într-o zonă cu apă adâncă. Acela îi putea fi sfârșitul

În după amiaza zilei de 6 august, fetița salvată de la înec se afla cu alți 3 prieteni pe malul lacului Veneția. Fetița împreună cu o prietenă au vrut să se răcorească și au intrat în apă. Cele două prietene au intrat într-o zonă cu apă adâncă și au fost la un pas de moarte. Ambele s-au zbătut, vrând să se salveze, dar nu au reușit să iasă la mal. Strigătele de ajutor ale acestora și ale prietenilor cu care se aflau au atras atenția persoanelor care se aflau pe plaja Tiki Village. Aceștia le-au sărit în ajutor. Când salvatorii au ajuns, una dintre fete era deja pe fundul apei, iar cealaltă abia mai rezista. Prima care a fost scoasă la suprafață a fost adolescenta care era conștientă. După ce a fost dusă la mal, salvatorii au intrat din nou în apă să o caute pe cea de-a doua.

Fetița a fost găsită în comă și a fost resuscitată de mai multe ori până a ajunge la spital

Doi medici care se aflau pe plajă la Tiki Village au alergat spre locul cu pricina. Patronul de la Tiki Village și de la Cafeneaua Piața Unirii din Iași, împreună cu un angajat și cei doi medici, a intrat în apă să o caute pe cea de-a doua fată. După aproximativ 5 minute de căutare, au găsit-o pe fundul apei, inconștientă. Mai bine de 15 minute, fetița a rezistat eroic sub apă. După ce a fost scoasă la mal în stare de inconștiență, medicii au început manevrele de resuscitare. Între timp, au sunat la 112. Un echipaj SMURD a ajuns în zonă și a continuat manevrele de resuscitare până când copila a ajuns la Spital.

„Pacienta în vârstă de 14 ani a fost resuscitată de un echipaj SMURD Iași. Aceasta a fost găsită în comă. A fost intubată și ventilată mecanic. Ulterior, acesta a fost transferată în comă, la Spitlul Sf. Maria din Iași”, spunea dr. Ovidiu Popa, medic UPU SMURD Iași.

Medicii spun că fetița a supraviețuit pentru că a fost scoasă la timp din apă. Alte câteva minute în plus ar fi putut fi fatale

În momentul în care a ajuns la spital, medicii au internat fetița direct în secția de Terapie Intensivă. Era în stare critică, iar șansele ei de supraviețuire erau minime. Șansa ei, așa cum susțin medicii, a fost că a fost scoasă la timp din apă. Deși în zona lacului Veneția, locul unde ar fi putut să-i fie sfârșitul fetei de 14 ani, erau foarte mulți oameni, nimeni nu a intervenit. Cel care a salvat viața adolescentei este Alex Costea.

„Am făcut exact ce ar fi trebuit să facă oricine. Erau mulți oameni acolo, dar a fost nevoie să traversăm noi lacul, pentru că nimeni nu a intervenit”, a precizat Alex Costea.