Minorele care au devenit mame sunt date drept exemplu de medicii din Iași. Iubirea pe care o simt pentru bebeluși este mult mai mare decât cea pe care mamele majore o au – FOTO

de: Cristina Doroftei
02:00, 13 nov. 2023

Deși toată lumea este de părere că minorele au umplut centrele de plasament cu micuți, realitatea este alta. În comparație cu mamele majore, a căror vârstă se situează între 25 și 40, cele minore își iubesc mai mult copilul și sunt mai mai fericite atunci când acesta apare pe lume

Deși mamele care au o vârstă fragedă nu au o situație financiară stabilă, multe dintre ele nici măcar nu și-au terminat studiile, fiind încă eleve, nu au tendința de a-și abandona pruncul, ci luptă pentru creșterea lui.

Mamele minore, între frică și dragostea pentru nou-născut

În comparație cu mamele majore, a căror vârstă se situează între 25 și 40, mamele minore își iubesc mai mult copilul

Psihologii de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași au observat faptul că mamele minore se confruntă cu o multitudine de implicații psihologice. Acestea sunt mult mai stresate și mai anxioase pentru că sunt conștiente că venirea pe lume a unui copil implică nenumărate responsabilități. Unele dintre ele, deși consideră că și-au distrus viața, având în vedere că tatăl copilului le-a abandonat și că familia de bază nu le susține, cum de altfel observă specialiștii în cele mai multe din cazuri, nu au niciun gând de a-l abandona pe cel mic în maternitate.

„Acestea, după ce nasc, nu au tendința de a-l abandona, își iubesc copilul foarte mult și luptă pentru a-l crește. Mamele minore sunt un exemplu pentru mamele majore, ele țin cu adevărat la copil și se bucură mult mai mult atunci când acesta vine pe lume și de prezența lui, comparativ cu cele care sunt majore, care din varii motive sunt limitate în manifestarea iubirii. La aceste mame se observă faptul că le este frică din mai multe puncte de vedere.

Frica lor oscilează tot în funcție de suportul pe care îl au din partea familiei. Dacă familia acceptă sarcina și copilul, ele nu dezolvă o teamă de viață, de societate, însă, dacă nu este nimeni care să le fie alături, devin foarte anxioase. Pentru că nu au nicio perspectivă concretă din punct de vedere social. La toate acestea mai apare și depresia postnatală, izolarea socială și presiunea acesteia. Problema este că ele se așteaptă la acest lucru. Se așteaptă să fie excluse din societate pentru un moment sau să fie privite cu alți ochi, însă acest lucru nu le împiedică să facă orice pentru cel mic”, transmite Simona Luncanu, psiholog clinician principal în cadrul Maternității „Cuza Vodă” din Iași.

Ce este sănătos din punct de vedere psihic

Deși toată lumea este de părere că minorele au umplut centrele de plasament cu micuți, realitatea este alta

Psihologii trag un semnal de alarmă atunci când vine vorba despre mamele minore. Drumul acestora în viață deja este suficient de greu, însă sunt capabile să se descurce, reprezentând un exemplu pentru restul mamelor. Aceștia încurajează la o atitudine sănătoasă.

„Sănătos din punct de vedere psihic este să nu judecăm pe nimeni pentru deciziile pe care le ia sau pentru etapa de vârstă pe care o trăiește, ci doar să încercăm să oferim compasiune și suport atât cât putem noi mai mult. Fiecare decide, fiecare ajunge la un anumit moment în funcție de un bagaj emoțional și, de cele mai multe ori, traumatizant, încât a judeca și a critica nu este o atitudine sănătoasă, mai ales din punct de vedere al unui om matur”, adaugă Simona Luncanu, psiholog, în legătură cu mamele minore.