Minivacanța de Rusalii: Câți turiști au ajuns la mare
Minivacanța de Rusalii. Peste 15.000 de români au ajuns pe litoral în minivacanţa de Rusalii, deşi estimările iniţiale ale turoperatorilor erau între 10.000 şi 12.000 de persoane. Aproape jumătate din turiști au venit din București.
Pe locurile următoare se situează Brașov, Prahova, Iași, Argeș și Galați, potrivit unui studiu al agenției litoralulromanesc.ro.
Sejururile pentru minivacanța de Rusalii au început să se vândă încă din luna ianuarie. Pe perioada restricțiilor instituite de autorități în contextul pandemiei ritmul rezervărilor a fost mult diminuat. Numărul rezervărilor a crescut exponențial după ridicarea interdicțiilor de călătorie. Asta mai ales, după anunțul președintelui Klaus Iohannis că litoralul urmează să se deschidă la 1 iunie.
Minivacanța de Rusalii. Ce așteptări aveau hotelierii
Inițial, s-a estimat că în minivacanța de Rusalii vor veni la mare între 10.000 și 12.000 de turiști. Numărul acestora a crescut rapid în ultimele zile, depășind 15.000 de persoane. Cei mai mulți au venit pentru trei zile la mare, dar sunt și turiști care petrec doar două zile într-o stațiune românească de la Marea Neagră.
Din datele centralizate de litoralulromanesc.ro, în această perioadă, de Rusalii, sunt deschise aproximativ 100 de hoteluri pe litoral, față de 380 anul trecut, în aceeași perioadă. „Estimăm că, în medie, gradul de ocupare în hotelurile deschise e de 40-50%, dar sunt și unități de cazare care sunt ocupate la capacitate maximă”, a declarat Ionuț Nedea, directorul general al agenției litoralulromanesc.ro.
Cei mai mulți dintre turiștii ajunși în aceste zile pe litoral, respectiv 46%, au venit din București. Din Brașov au ajuns 7,4%, din Prahova 5,8%, din Iași 5,6%, din Argeș 5,2%, din Galați 4,5%, din Cluj 3,5% și din Craiova 3,4%.