Ministrul Sorin Cîmpeanu va ajunge la Iași pentru a dezbate problematica schimbărilor din învățământ! „Forumul Educației” se reîntoarce
Iașul va organiza cel mai amplu eveniment regional pe tema noilor legi ale Educației. Astfel, Forumul Educației se reîntoarce, pe data de 6 august 2022. Specialiștii din cadrul Partidului Național Liberal Iași, împreună cu Asociația Profesorilor Liberali, colaborează pentru organizarea marelui eveniment. Ministrul Educației se va număra printre invitații speciali
După o perioadă de restricții pandemice, în capitala Moldovei, întreg spectrul educațional din sistemul preuniversitar și universitar ieșean, cu participarea unor oficialități de rang înalt din domeniul învățământului, având ca principal focus noile legi ale educației, vor fi aflate în dezbatere publică.
Sorin Cîmpeanu va participa la „Forumul Educației” de la Iași
Schimbările numeroase din sistemul de învățământ românesc au făcut ca „Forumul Educației” să fie organizat din nou, la Iași, în acest an.
Evenimentul ce va avea loc pe 6 august 2022 are ca scop lămurirea noilor legi ale educației de către oficiali. Cu alte cuvinte, prin acest eveniment vocea profesorilor, a părinților și a tuturor celor interesați de un învățământ de calitate va putea fi ascultată. „Evenimentul va avea loc pe data de 6 august 2022. Putem spune că există o probabilitate foarte mare ca ministrul Sorin Cîmpeanu să fie prezent la forum. Din ce știu, dezbaterea va fi transmisă și live, vor fi oferite și declarații. Noi încă mai avem de rezolvat și de organizat unele lucruri, vom comunica ulterior eventualele modificări, dar cu siguranță totul va decurge așa cum am plănuit”, a declarat Andrei Dascălu, unul dintre organizatorii evenimentului.
Amintim că educația nu este doar o problemă de interes național, ci și o soluție strategică, fundamentală pentru viitorul României, fapt care face ca acest eveniment să fie unul așteptat.
Evenimentul a fost suspendat timp de 3 ani
Manifestarea care își propune să identifice problemele învățământului românesc și eventuale soluții pentru acestea a fost reluată acum, după o pauză de 3 ani. Este important de precizat că, într-un timp relativ scurt, atât cadrele didactice, cât și părinții au fost luați prin surprindere de noile legi aprobate sau în curs de implementare ce au fost prezentate.
Ultima dată, organizat în 2019, la Iași, „Forumul Educației” s-a desfășurat cu distinsa prezență a președintelui României, Klaus Iohannis, a comisarului european, Adina Vălean, respectiv a celei ce avea să fie viitorul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, și a liderului Platformei Civice Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. „Forumul Educației” din 2019 a reunit experți din sistemul de învățământ, reprezentanți ai elevilor și ai părinților, ai cadrelor didactice și nedidactice, ai sindicatelor și organizațiilor non-guvernamentale. De aceea, „Forumul Educației”, la Iași, va reprezenta o platformă de dialog între mediul decizional și principalii beneficiari din învățământul preuniversitar și universitar.
Noul pachet de legi este în corelație cu proiectul de țară „România Educată”, inițiat de Președintele României, Klaus Iohannis, și are la bază valori, precum starea de bine, echitatea, excelența, integritatea, profesionalismul, respectul, flexibilitatea, transparența, colaborarea, diversitatea și incluziunea.