Ministrul Sănătății, mesaj transmis în plină pandemie: ”E nevoie de păstrarea sănătății mentale!”

de: Echipa Bzi.ro
14:53, 10 oct. 2020

De Ziua Internaţională a Sănătăţii Mintale, ministrul Nelu Tătaru, le-a transmis românilor un mesaj, în contextul pandemiei şi a luptei cu virusul care a speriat o lume întreagă.

În plină pandemie, ministrul Sănătății le transmite românilor un mesaj şi spune că este nevoie mai mult ca oricând, de păstrarea sănătății mentale.

Nelu Tătaru consideră că Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale este o ocazie de a crește gradul de conștientizare și educare a populației cu privire la sănătatea mintală.

„Pandemia provocată de noul coronavirus a produs multe schimbări în viața noastră din punct de vedere medical, dar și social și economic. Într – o astfel de perioadă cu numeroase provocări este nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și păstrarea sănătății mentale. În perioada următoare va fi nevoie de măsuri noi concretizate în programe și investiții pentru îmbunătățirea accesului populației la servicii de îngrijire a sănătății mintale”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Ministrul Nelu Tătaru, despre alegerile parlamentare: „Nu avem niciun indiciu că nu le putem organiza”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis vineri, 9 octombrie 2020, după o ședință la Inspectoratul Național de Sănătate Publică alături de președintele României, Klaus Iohannis, că nu există pentru moment nicio problemă legată de organizarea alegerilor parlamentare programate pe data de 6 decembrie 2020.

„Nu avem niciun indiciu in acest moment sa ne spuna ca nu putem organiza alegeri parlamentare”, a spus ministrul Sănătății.

Preşedintele Klaus Iohannis a comunicat de asemenea și el, vineri, că, din discuţia pe care a avut-o la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), nu a rezultat nevoia amânării alegerilor parlamentare.

„Nu se poate discuta despre un anumit număr de cazuri. Dacă Institutul naţional ne spune că, din acest moment, nu se mai poate face o anumită acţiune publică sau alta, vom lua măsurile de rigoare, însă din discuţia de astăzi nu a rezultat nevoia amânării alegerilor”, a explicat şeful statului.