Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă îl contrazice pe fostul ministru Vlad Voiculescu după ce acesta, după ce a fost demis de premierul Florin Cîțu ieșea în spațiul public şi spunea că numărul morţilor de COVID-19 este raportat greșit.
Ioana Mihăilă a explicat faptul că au fost descoperite erori de raportare în aplicaţia CoronaForms în cazul a aproximativ 1.000 de pacienţi cu COVID-19 decedaţi dar nu reprezintă o raportare falsă ci decesele s-au trecut în rubrica de obiecții, nu în rubrica specifică.
Ioana Mihăilă a explicat faptul că nu există o raportare falsă
În direct la TVR, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a explicat faptul că nu există o raportare falsă în legătura cu numărul morţilor de COVID-19. Totuşi, se pare că a fost o greşeală în raportul trimis de spitale pentru că morţii se treceau la secţiunea de comentarii din fișă. Eroarea a apărut la aproximativ 1.000 de cazuri:
„Am cerut săptămâna trecută un raport preliminar, care mi-a fost înmânat şi care arată că există diferenţe. Nu aş vrea să spun cifre, pentru că aceste diferenţe sunt în continuare analizate. Sunt luate cazurile individual, aşa încât să ne asigurăm că ce apare că diferenţă este clar confirmat sau infirmat ca deces cauzat de infecţia cu COVID-19, şi aştept un raport în data de 7. Singura cauză care a fost evocată a fost o eroare de raportare în CoronaForms, unde, la rubrica de deces, nu a fost completat, a fost completat decesul la comentarii. Aceasta este o eroare care a apărut în aproximativ 1.000 de cazuri şi a fost singura eroare care a fost raportată de către această comisie”, a spus Ioana Mihăilă, la TVR1, potrivit Agerpres.
Vlad Voiculescu panica lumea spunând că există mii de raportări false
După ce a fost demis de la conducerea ministerului Sănătății, Vlad Voiculescu ieșea la un post de televiziunea şi panica lumea spunând că sunt raportări false a mii de morţi de COVID-19. Totuşi, fără să ofere vreo dovadă, fostul ministru demis spunea că la spitalul Colentina diferenţa este de sute de cazuri:
„La Spitalul Colentina, vedem că diferența este de sute, de sute de persoane. Raportarea din platformă în care raportează doar spitalele este semnificativ mai mare decât numărul din platformă unde ar trebuie raporteze atât spitalele cât și DPS-urile prin medicii de familie, prin DSP-uri”, a declarat Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii.
În replică, conducerea spitalului Colentina a avut o reacţie vehementă spunând că aşa ceva nu este posibil şi că fostul ministru minte:
„Având în vedere informaţiile difuzate în mass-media, cu privire la existenţa unei inadvertenţe în raportarea numărului de decese Covid-19, facem următoarele precizări: Spitalul Clinic Colentina a devenit spital suport Covid în data de 27.03.2020. În conformitate cu reglementările legale în vigoare, de la acea dată până în prezent Spitalul Clinic Colentina a raportat în aplicaţia informatică Alerte MS un număr de 727 decese Covid-19 (19.04.2021, ora 9:00). Totodată, au fost raportate în dinamică, imediat la DSPMB, conform metodologiei INSP un număr de 731 decese Covid-19 (19.04.2021, ora 14:00).” se arată în comunicatul trimis de unitatea spitalicescă din București la acea vreme.
De altfel și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu l-a contrazis pe Vlad Voiculescu spunând că nu există așa ceva și că, orice comisie poate veni și poate analiza datele existente.