Ministrul Mediului, Costel Alexe: ”Am decis să suplimentăm bugetul AFM pentru programul Rabla Plus”

de: Bianca Rebegea
21:30, 27 aug. 2020

Ministrul Mediului, Costel Alexe, anunţă suplimentarea cu 60 de milioane de lei a bugetului pentru programul Rabla Plus. Acest lucru este benefic pentru persoanele care doresc să achiziţioneze maşini electrice sau hibride. „Astfel, pentru anul 2020 bugetul programului Rabla Plus va ajunge la 200 de milioane de lei”, afirmă ministrul.

„Pentru prima dată în istoria programului Rabla Plus, întregul buget pentru persoanele fizice care îşi doresc să îşi achiziţioneze maşini electrice a fost epuizat”, a anunţat, joi seară, într-o declaraţie de presă, Costel Alexe, anunțând că anul acesta Rabla Plus a început cu cel mai mare buget de când există programul – 145 de milioane de lei, informează News.ro.

Acesta a adăugat că a fost menținută cea mai mare primă de achiziţie din Europa, aproximativ 10.000 de euro.

„Bugetul pe care îl avem la dispoziţie ne permite pentru 2020 să oferim circa 3.000 de vouchere pentru români care îşi doresc un mijloc de transport prietenos cu mediul, electric şi evident care să polueze foarte puţin. La această dată avem deja pentru persoanele fizice un număr de rezervări aproape dublu faţă de anul trecut de maşini ecologice achiziţionate prin Administraţia Fondului de Mediu”, a susţinut ministrul Mediului.

Ministrul Mediului, Costel Alexe: ”Am decis să suplimentăm bugetul AFM pentru programul Rabla Plus”

Ministrul a arătat că este necesară o stimulare, la nivel naţional, a achiziţiei de maşini electrice.

„Am decis să suplimentăm bugetul AFM pentru programul Rabla Plus pentru a-i sprijini pe toţi românii care îşi doiresc să-şi achiziţioneze un mijloc de transport, un autovehicul electric sau hibrid prietenos cu mediul. Am dispus demararea procedurilor pentru suplimentarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru programul Rabla Plus cu 60 de milioane de lei. Astfel, pentru anul 2020 bugetul programului Rabla Plus va ajunge la 200 de milioane de lei”, a precizat Alexe.

Alexe a menționat că în modul acesta românii vor avea posibilitatea să achiziţioneze un număr „aproape istoric, record” de maşini electrice.

„În 2020 am putea ajunge la 4.000 de maşini electrice, evident mai mult decât s-au achiziţionat în toţi cei patru ani de când funcţionează programul Rabla Plus în România”, a susţinut Costel Alexe, adăugând că în ultimii patru ani s-au achiziţionat 3.000 de maşini electrice sau hibride prin programul Rabla Plus.

Ieșenii vor achiziționa 36 de mașini prin programele Rabla și Rabla Plus 2020. Suma totală a voucherelor de la AFM este de 745.500 de lei

Jumătate dintre dosarele depuse de ieșeni în programele Rabla și Rabla Plus 2020 au fost aprobate de AFM. Beneficiarii din Iași vor primi 47 de tichete în valoare de 745.500 de lei cu ajutorul cărora vor putea să își cumpere 36 de mașini noi. Ieșenii vor să achiziționeze 11 autovehicule pur electrice și 5 mașini electrice hibrid. Sumele pe care le vor primi sunt cuprinse între 6.500 și 9.000 de lei, în funcție de mașina pe care vor să o achiziționeze.

Jumătate dintre dosarele depuse de ieșeni în programele Rabla și Rabla Plus 2020 au fost aprobate de AFM. În anul 2020 au fost depuse din Iași, în programul Rabla Clasic, 47 de dosare pentru 68 de autovehicule (au fost solicitate 68 de prime de casare de 6.500 de lei fiecare, 27 de ecobonusuri pentru autovehicule noi cu CO2,96g/km NEDC/GPL/GNC în valoare de 1.000 de lei și 7 ecobonusuri pentru autovehicule hibrid în valoare de 2.500 de lei). Valoarea totală solicitată este de 486.500 de lei. În urma verificărilor efectuate de specialiștii AFM au fost aprobate 17 dosare pentru 20 de autovehicule (20 de prime de casare a câte 6.500 de lei, 8 ecobonusuri pentru autovehicule noi cu CO2,96g/km NEDC/GPL/GNC în valoare de 1.000 de lei și 5 ecobonusuri pentru autovehicule hibrid în valoare de 2.500 de lei), cu o valoare totală aprobată de 150.500 de lei.