Ministrul Ionuţ Stroe în scandalul „Colțescu”: „Îmi cer scuze în numele sportului românesc”
Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, reacționează în scandalul de rasism în care este implicat arbitrul român Sebastian Colțescu. El cere scuze în numele sportului românesc și spune că rasismul nu poate fi tolerat.
„Condamnăm cu fermitate orice fel de exprimare sau declaraţie care poate fi considerată rasistă sau discriminatorie. Îmi cer scuze în numele sportului românesc pentru acest incident nefericit. A fost un incident particular, acest lucru nu reprezintă sportul românesc”, a spus Stroe la Digi24.
Scandal diplomatic sau nu?
Întrebat dacă se va ajunge la un scandal diplomatic, în condițiile în care mai mulți lideri, inclusiv președintele turc Recep Erdogan, au reacționat deja față de acest incident, Stroe spune că nu este cazul.
„Ancheta UEFA ne va spune ce s-a întâmplat cu adevărat, iar apoi se vor lua măsuri. Nu cred că ajungem la un scandal diplomatic, toţi condamnăm acest fel de incident. Această exprimare nefericită va fi sancţionată”, a adăugat el.
„Mi-aş dori că exprimarea să fi fost inofensivă sau neutră, dar nu trebuie să tolerăm asemenea comportamente. Vom avea discuţii apropos de modul în care putem repara această situaţie. Este un caz particular, nu poate fi generalizat, nu reprezintă sportul românesc”, a mai spus Stroe.
Meciul dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir a fost întrerupt marți seara în min. 16, la scorul de 0-0, din cauza unui scandal în care a fost implicat arbitrul de rezervă, românul Sebastian Colţescu. Antrenorul secund al formaţiei din Istanbul, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, l-a acuzat că a folosit un cuvânt cu tentă rasistă la adresa lui.
Potrivit AFP, Sebastian Colţescu i-a cerut în min. 16 lui Ovidiu Haţegan, arbitrul central, să intervină pentru a-l calma pe Webo, care fusese prea vehement la o decizie a acestuia. Colţescu l-a identificat pe antrenorul secund al echipei turce cu termenul de „tipul ăla negru”, iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.