Ministrul interimar al Sănătății Cseke Attila s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

de: BZI.ro
09:39, 28 sept. 2021

În aceste momente, Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19. Autorităţile statului român au anunţat faptul că, începând de marți, românii care au cel puţin 6 luni de la rapel îşi pot efectua a treia doză de vaccin.

De altfel, recomandarea autorităţilor este ca iniţial persoanele de peste 65 de ani, persoanele cu comorbilități şi personalul medical să aibă intâitate în vaccinarea cu a treia doză.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

Cseke Attila a anunţat faptul că s-a vaccinat cu a treia doză de vaccin. Ministrul interimar al Sănătății a ţinut să transmită un mesaj prin vaccinarea împotriva COVID-19. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Modernă).

Pe de altă parte este de aşteptat ca în aceste zile tot mai mulţi oficial din statul român să se vaccineze cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19.

Campania de vaccinare cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 a început de marți

Conform autorităţilor, România a început oficial de marţi vaccinarea cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19. Autorităţile au recomandat faptul că întâitate la vaccinare să aibă persoanele cu risc mare de expunere, cum ar fi cadrele medicale dar şi persoanele care au risc mare de infectare, cum ar fi persoanele de peste 65 de ani dar şi cele care suferă de mai multe afecţiuni. Pe de altă parte, accesul la a treia doză de vaccin este permisă tuturor persoanelor, indiferent de vârsta.

Totuşi, persoanele care vor să se vaccineze cu a treia doză trebuie să aibă minim 6 luni de la rapelul iniţial. De altfel, persoanele care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson nu trebuie să se vaccineze pentru că întreaga campanie da administrare cu vaccinul menţionat mai sus a început în România în luma mai, deci nu au trecut 6 luni. Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Valul 4 de COVID-19 pune presiune uriaşă pe sistemul sanitar din România

Valul 4 al infectărilor cu COVID-19 a început să pună o presiune uriașă pe sistemul sanitar din România. Vorbim despre faptul că, de exemplu, la Spitalul Județean de Urgență din Craiova nu mai erau, duminică, locuri libere pentru Terapie Intensivă. Managerul unităţii medicale anunța luni că sunt 30 de pacienţi care aşteaptă un loc liber. Altfel spus, trei oameni au fost transferaţi din spital dar doi dintre ei au murit:

Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent, atât de mulţi pacienţi ajunşi în stare gravă. A trebuit să luăm decizia de a redeschide un sector. Am făcut recepţia lucrărilor aseară, pe întuneric şi am reuşit să mutăm o parte din pacienţi. Am reuşit în cursul dimineţii să tranferăm trei pacienţi, dar doi pacienţi au decedat. Au beneficiat de îngrijirea personalului medical.

Incă 30 de pacienţi sunt în UPU. Am cerut prin Prefectul judeţului ajutor. Vom solicita creșterea numărului de posturi de Terapie Intensive. Cei de la UPU nu pot face față din cauza numărului de persoane care ajung şi care au nevoie de oxigen (…) declara managerul Spitalului Județean din Craiova.