Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că prețul gazului va scădea în 2022! Începe extracţia din Marea Neagră

de: cristian.george
10:21, 14 dec. 2021

Virgil Popescu a vorbit despre prețul gazelor naturale şi despre scăderea acestuia de la începutul anului 2022. Ministrul Energiei a explicat că va începe extracția resurselor naturale din Marea Neagră.

Perimetrul este deținut de OMV, Petrom și Romgaz iar cantitatea va fi suplimentată începând cu anul 2026.

 

Ministrul Energiei anunță începutul extracției de gaze naturale din Marea Neagră

Ministrul Energiei a vorbit despre gazele naturale din Marea Neagră dar şi despre faptul că începând cu anul 2022, companiile vor începe să le extragă. Sunt peste un miliard de metri cubi pe an care vor intra în sistemul naţional de transport:

„Lumea a uitat, dar anul trecut a început o investiţie într-un perimetru mai mic, Aurora-Doina, a celor de la Black Şea Oil & Gas. Trebuia finalizată anul acesta, au avut nişte întârzieri, dar eu sunt convins că în prima parte a anului viitor primul gaz din Marea Neagră va fi scos. Vorbim de un miliard de metri cubi pe an, care vor intra din Marea Neagră în sistemul naţional de transport”, a anunţat ministrul energiei, luni seara, la Digi24.

Investiția în exploatarea de gaze naturale din Marea Neagră ar fi de peste 4 miliarde de euro. Statul român dorește ca ambii investitori să dorească investiția.

„Decizia de investiţii ne dorim să fie luată de ambii investitori, Romgaz şi OMV Petrom, în cursul anului viitor, în aşa fel încât în 2026 să avem primele gaze din Marea Neagră, din acel perimetru, intrate în sistemul naţional de transport”, a menţionat Virgil Popescu. El a estimat că ar fi necesară o investiţie de 4 miliarde de euro.

 

Virgil Popescu anunţa că producția de gaze naturale din Marea Neagră va fi cât consumul României pe an

Virgil Popescu arată faptul că, odată cu infuzia de gaze naturale în România vor apărea şi scăderi a preţului pe piață. Producția va asigura dublarea cantității de gaze naturale care se regăsește pe piața din România. De altfel, țara va opera și exportul acestora:

„Deci, practic, se dublează cantitatea de gaze pe piaţa românească, este evident că vom avea gaze să folosim atât pentru piaţa românească, cât şi pentru export, cât şi pentru producerea de electricitate, pentru petrochimie, pentru mai multe lucruri”, a declarat Virgil Popescu.

„În momentul în care ai mai multe gaze în piaţă, evident că este o presiune pe preţ, pentru că trebuie vândute, nu stai cu ele, şi atunci scade preţul”, a arătat ministrul energiei.

Virgil Popescu a acuzat Rusia de prețul mare la gaze naturale din Europa

Recent, într-o intervenție publică, Virgil Popescu a menționat faptul că actuala creștere a prețul gazelor este cauzată de intervenția Rusiei pe piață. Ministru preciza faptul că, odată cu trecerea perioadei de iarnă, costul gazelor naturale ar putea reveni la normal.

„Cu toţii ştim motivul creşterii preţului gazelor naturale. Este o speculaţie pe piaţa făcută de Federația Rusă, prin Gazprom, s-au redus livrările de gaze prin Ucraina. Se presează practic operaţionalizarea conductei Nord Stream 2. Noi estimam că după perioada de iarnă, odată cu pornirea conductei, preţurile gazelor naturale vor scădea”, a afirmat ministrul.

În altă ordine de idei vă aducem aminte faptul că statul român a luat mai multe măsuri de ajutorare a populației în contextul în care prețul facturilor românilor a explodat. Nici operatorii juridici nu au fost feriți de creșterea prețurilor. Așadar, Azomureș, cel mai mare producător român de îngrășăminte, și-a inchis producția.