Ministrul de Finanțe, anunț despre noile taxe și tăieri – LIVE VIDEO
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a declarat miercuri seara, la finalul ședinței de guvern că este nevoie de aplicarea măsurilor de reformă fiscală pentru ca România să nu piardă fonduri europene. El a explicat că încă din luna iunie, Comisia Europeană a văzut că aveam un deficit bugetar de 2,35 la sută din PIB și riscam să depășim ținta de deficit asumată.
Boloș a explicat că încă de atunci Comisia a cerut să fie luate măsuri pentru ajustarea deficitului bugetar. Comisia poate suspenda fondurile europene dacă un stat membru e în procedura de deficit excesiv, a mai spus Boloș, care a precizat că mai există un risc instituțional, și anume, finanțatorii internaționali pot crește costurile împrumuturilor.
De asemenea, acesta a adăugat că fondurile europene ce puteau fi pierdute se ridică la 75 de miliarde de euro.
„Este bine să fim prudenți. Avem 16,9 miliarde de lei pe partea de măsuri fiscale. Cel mai bine este ca după ce aceste măsuri se vor implementa, să vedem dacă sunt mai mulți bani și dacă ne putem onora obligațiile față de UE. Aici e vorba de venituri.
Acest impact bugetar era mai mic decât cel din măsurile fiscale. Îndemnul este la prudență.
Să dăm și vestea cea bună. Alimentele rămân cu 9%, medicamentele cu 9%, %% pentru lemenele de foc, pentru tot ceea ce înseamnă consumul la nivelul populației.
Sunt două lucruri care cresc. La locuințe, cota de TVA va fi de la 5 la 9% și la produsele care conțin zahăr, TVA-ul crește de la 9 la 19%”, a spus Marcel Boloș.
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, promite că ratele românilor nu vor exploda odată cu suprataxarea băncilor.
„Sunt 41 de bănci, 336 de milioane de lei este impozitul cumulat pe cifra de afaceri pe care băncile îl plătesc. Un președinte de bancă mi-a spus că puteau să suporte și 3%, fiindcă am ajuns la înțelegerea ca acest impozit să fie impus pe cifra de afaceri definită conform normelor bancare”, a spus Boloș după ședința de Guvern.