Ministrul apărării, Vasile Dîncu, explică tipul de masă pe care l-a purtat în cadrul unei ceremonii militare: ”este compusă dintr-o mască standard, de tip chirurgical”
Conform ultimei hotărâri a Guvernului din 5 ianuarie 2022, românilor nu le mai este permis să mai poarte măști textile, singurele măști care rămân valabile fiind măștile chirurgicale și măștile de tip FFP2. Această hotărâre a fost adoptată după ce a fost propusă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Duminică, 9 ianuarie 2022, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a fost observat la Constanța, în cadrul unei ceremonii, purtând o mască neagră din material textil. Ceremonia a fost ținută cu ocazia revenirii unei nave militare dintr-o misiune internațională.
Astăzi, 10 ianuarie, Vasile Dîncu a oferit precizări privind masca purtată.
„Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil, așa cum vedeți în fotografia de mai jos. Regret faptul că nu am avut inspirația de a o prezenta jurnaliștilor prezenți la ceremonie, pentru a evita discuțiile ulterioare“, a explicat ministrul Apărării pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Apărării și-a luat angajamentul, în mod public, că nu va mai purta o astfel de mască pe viitor, cu toate că aceasta s-ar încadra în standardele de protecție în vigoare.
Acesta a oferit pe pagina sa de Facebook detalii despre cum echipa sa proprie de asistenți i-a propus varianta aceasta de mască, oferind publicului și poze cu interiorul măștii utilizate.
Măștile chirurgicale sau măștile FFP2 sunt singurele variante acceptate în prezent
Având în vedere noile măsuri intrate în vigoare de la data de 8 ianuarie, prin hotărâre de urgență, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat că nu se impun ”măști scumpe” și că cele medicale cu trei straturi sunt în continuare disponibile pentru a fi utilizate.
Schimbarea privește măștile textile, care s-au dovedit a fi ineficiente în fața virusului COVID-19, care se transmite prin intermediul aerosolilor. Spre deosebire de cele textile, măștile chirurgicale formează o barieră eficientă în calea transmiterii.
Un studiu al unei universități din SUA a stabilit în cât timp o persoană cu coronavirus poate infecta o persoană sănătoasă în mai multe situații: când nu poartă masca, când poartă o mască textilă, o mască chirurgicală sau o mască profesională FFP2.
În ipoteza în care persoana pozitivă și cea expusă stau fără mască una lângă alta, este nevoie de doar 15 minute ca persoană expusă să se infecteze.
Dacă persoana infectată nu poartă mască, dar cea expusă poartă corect masca profesională, aceasta din urmă poate sta două ore și jumătate în preajma bolnavului fără a se infecta.
Dacă ambele persoane ar purta corect masca profesională, ar putea sta una lângă alta fără risc de infectare chiar și 25 de ore înainte ca riscul să devină real.
În ceea ce privește masca chirurgicală, dacă persoana infectată nu poartă mască, dar cea expusă da, timpul de infectare este de 30 de minute. Timpul de infectare ar fi de o oră dacă ambele persoane ar purta corect masca chirurgicală.