Milionarul din Brașov care și-a ucis bunica și se credea Dumnezeu, e liber, după doi ani la Psihiatrie
Dan Cămârzan, criminalul-milionar din Brașov, care și-a ucis bunica în vârstă de 93 de ani, pe data de 6 mai 2019, este astăzi liber, după doi ani în stare a stat internat într-un spital de Psihiatrie.
Dan Cămârzan fusese internat la Psihiatrie la câteva luni după crimă, după ce medicii au stabilit că nu a avut discernământ în momentul săvârșirii gestului criminal.
Afaceristul din Brașov și-a ucis bunica în 2019
Afaceristul din Brașov și-a ucis bunica în 2019, prin sugrumare. Martoră la crimă a fost chiar mama lui Dan Cămârzan, care a asistat neputincioasă oribila faptă. Astăzi, el este liber, prin decizia judecătorilor.
Luna trecută, Judecătoria Beiuș a admis cererea lui Cămârzan de înlocuire a măsurii de siguranță a internării medicale la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei. Magistrații au dispus liberarea sa din spital fără nicio altă restricție în afară de obligarea acestuia de a urma tratament medical ambulator, scrie Fanatik. Decizia a venit în baza unei expertize medico-legale, emisă de Institutul de Medicină Legală Timișoara pe 18 mai 2022.
Făcea parte dintr-o sectă numită „Mișcarea suveranilor”
În 2010, milionarul brașovean care avea afaceri în lumea imobiliară, era inclus în Topul Forbes, cu avere estimată la peste 29 de milioane de euro. În 2017, a intrat și în atenţia opiniei publice după ce a pornit pe canalul său de YouTube un serial intitulat „I am God”
Acesta făcea parte dintr-o sectă numită „Mișcarea suveranilor”, care susținea ideea că omul nu trebuie să recunoască identitatea pe care i-o dă statul la naștere, pentru că, în acel moment, el devine sclav. .
Ce scria în jurnalul criminalului de la Bascov. Bărbatul voia să îl ucidă şi pe cumnatul său
Surse apropiate de familia criminalului din Bascov au precizat că în jurnalul în care acesta și-ar fi notat numele victimelor, dar și modul în care l-a omorât, ar fi fost trecut chiar și numele cumnatului său. Pe de altă parte, surse din anchetă spun că se infirmă această informație.
Filmul crimei de la Bascov scoate la iveală detalii terifiante. Criminalul le-ar fi plănuit moartea în detaliu celor cinci membri ai familei sale.
Bărbatul nu a acţionat spontan, ci după „o planificare minuţioasă, cu măsuri de precauție, în așa fel încât să nu existe niciun impediment în ducerea la bun sfârșit a intenției”.
Şi-a scris fiecare pas într-un jurnal. Moartea violentă a victimelor i-a şocat chiar şi pe anchetatori. A atacat-o cu o furie de neînţeles chiar şi pe nepoţica sa de cinci ani.
Bărbatul cu probleme psihice care şi-a omorât sora, părinţii, nepoata şi fratele a ajuns după gratii.