Mii de persoane împreună cu copii au venit să participe la marșul pentru viața – FOTO, VIDEO
Astăzi, sâmbătă, 30 martie 2024, are loc o nouă ediție a evenimentului „Marșul pentru Viață”, organizat de Departamentul Pro Vita Iași din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași
Mii se persoane au venit să participe la marșul pentru viață.
În acest an, „Marșul pentru viață” are loc în 19 localități din Arhiepiscopia Iașilor: Iași, Vlădeni, Bazga-Răducăneni, Țuțora, Podu Iloaiei, Țibănești, Scânteia, Pașcani, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Iacobeni, Ștefănești, Piatra-Neamț, Târgu-Neamț, Petricani, Borca.
Anul acesta evenimentul „Marșul pentru Viață” a ajuns la ediția a XI-a
„Marșul pentru Viață” este un eveniment ce se desfășoară la nivel internațional. Această mișcare are loc anual în Washington, Chicago, Paris, Berlin, Londra, Irlanda, Bruxelles, Slovacia, Republica Moldova etc.
Marșul este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor. Acesta își mai propune să tragă un semnal de alarmă pentru mamele care se regăsesc în situații dezastruoase. Printre acestea se numără copile ce nu sunt pregătite pentru a deveni mame și nu au niciun suport din partea familiei, femei care au renunțat la studii sau nu au reușit să devină independente din punct de vedere financiar.
Astăzi, 30 martie 2024, la ora 13.00, începe evenimentul. Se va cânta imnul „Marșului pentru viață”, interpretat de bursieri și voluntari Pro Vita și copiii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”, coordonați de Pr. George Alexandru Lupu, iar Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va spune câteva cuvinte. Ulterior, va avea loc un moment artistic al Corului Marii Unirii, al Corului de copii al Municipiului Iași și vor fi premiați câștigătorii concursului de creație „Viața prin ochi de copil”, derulat în școlile din județ. Clasele au fost invitate să creeze o lucrare artistică, pictură, desen sau colaj, cu tematica „Viața prin ochi de copil”. Douăsprezece dintre lucrările participante au fost selectate și vor fi expuse la „Marșul pentru viață”, în Piața Unirii. Au participat 26 de clase, coordonate de 13 profesori.
Cât mai mulți ieșeni sunt așteptați să participe la eveniment
„Luna pentru viață” este o serie de activități de susținere și creștere a gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile în criză de sarcină.
Problematica pro-viață și a femeilor aflate în criza de sarcină are nevoie de susținerea eforturilor comune ale familiilor, cadrelor medicale, psihologilor, terapeuților, preoților, instituțiilor, organizațiilor, liderilor, formatorilor de opinie și autorităților. În acest sens, în cadrul „Lunii pentru viață”, în Arhiepiscopia Iașilor, au avut loc peste 200 de activități pro-viață: conferințe, dezbateri, concursuri, activități artistice și de creație, cateheze, evenimente de socializare, campanii de conștientizare, proiecții de filme, ateliere pentru tineri și familii, vizite și oferire de daruri mamelor, femeilor însărcinate, persoanelor vârstnice, târguri și ateliere de lectură.
Traseul „Marșului pentru Viață” este Piața Unirii, Colegiul Național, bd. Independenței, str. I.C. Brătianu, Teatrul Național, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și Piața Unirii. Cât mai mulți ieșeni sunt așteptați să participe la acest eveniment.