Mihail Neamțu îl avertizează pe Nicușor Dan: „Nu are majoritate confortabilă“
Vicepreședintele PMP, Mihail Neamțu, îl avertizează pe Nicușor Dan că deși decizia privind numirea sa în funcția de viceprimar îi aparține strict lui Nicușor Dan, care ar putea să îl prefere pe Vlad Voiculescu pentru funcție, USR – PLUS nu are suficiente voturi pentru o majoritate confortabilă, fără PMP.
„La noi mereu se vorbește mai mult despre oameni și mai puțin despre proiecte. Am auzit zilele acestea formula „Mihai Neamțu viceprimar la Capitală”. O fi? N-o fi? Susținerea Mișcării Populare mă onorează. Premierul Orban a spus că este o opțiune de luat în calcul. Decizia finală rămâne, însă, la Nicușor Dan (care n-are o majoritate confortabilă dacă un singur consilier PNL sau USR absentează, se îmbolnăvește ori defectează…)“, scrie Mihail Neamțu pe pagina sa de Facebook.
Ludovic Orban ia în calcul variant Mihail Neamțu
Biroul Executiv al PNL urmează să aprobe astăzi protocolul de colaborare la nivelul administrațiilor locale cu PMP. Întrebat despre posibilitatea ca Mihail Neamțu să fie viceprimar, liderul liberalilor Ludovic Orban a precizat că nu este exclusă această variantă.
„Aprobăm în forurile de conducere un protocol de colaborare cu PMP în consiliile județene și locale, inclusiv la București. PMP e aliat cu noi la guvernare și chiar dacă a existat o candidatură separată, care trebuie să recunoaștem ne-a dat ceva emoții. M-a surprins candidature“, a declarat Ludovic Orban.
Mihail Neamțu vrea un muzeu dedicat dictaturii comuniste
Liderul PMP susține că Muzeul Dictaturii Comuniste ar trebui să fie o prioritate a instituțiilor culturale din Primăria Generală.
„Totuși, e bine să știți că Muzeul Dictaturii Comuniste ar fi, pentru mine, o prioritate a instituțiilor culturale din Primăria Generală. A sosit timpul ca și românii — după cehi, unguri, polonezi sau baltici — să omagieze rezistența intelectualilor în timpul comunismului. A sosit ceasul redescoperirii poveștilor adevărate despre oameni ca Dinu Pillat (poet și scriitor, 1921-1975), Nicolae Steinhardt (specialist în drept devenit monahul de la Rohia), Constantin Noica (filozoful de la Păltiniș), Alexandru Paleologu (eseist, 1919‑2005), Theodor Enescu (critic de artă, 1926‑1998) sau Petre Țuțea (gânditor socratic, 1902‑1991)“, menționează Mihail Neamțu.
„Istorii cutremurătoare ar ieși la suprafață într-o cameră de muzeu“
Liderul PMP este de părere că Muzeul Dictaturii Comuniste ar trebui dedicate unor personalități importante precum Richard Wurmbrand, Sergiu Al‑George, Vladimir Ghyka sau Doina Cornea.
„Istorii cutremurătoare ar ieși la suprafață într-o cameră de muzeu dedicată lui Richard Wurmbrand (fost comunist, dar trecut prin temniță și convertit la creștinism), Sergiu Al‑George (1922‑1981, orientalist, medic, traducător din sanscrită), Vladimir Ghyka (veritabil martir) sau despre părintelui Dumitru Stăniloae (1903‑1993, autorul monumentalei traduceri „Filocalia”).
Dincolo de categoria intelectualilor, au existat români cinstiți care au refuzat umilințele, care au denunțat frigul și care au înfruntat foamea. Simbol al rezistenței anticeaușiste, Doina Cornea n-a acceptat nicio clipă să-și încoloneze trupul la 23 august și să aducă ofrande mincinoase pe altarul nebuniei „Marelui Conducător”. Andrei Pleșu a fost exilat la Tescani în 1989. Horia-Roman Patapievici și-a petrecut noaptea de 21/22 decembrie, la Revoluție, într-o temniță ceaușistă“, precizează Mihail Neamțu.
„Eroii merită un muzeu, un spațiu memorial”
Mihail Neamțu mai spune că eroii care au luptat împotriva comunismului merită un spațiu memorial.
„România a avut, așadar, eroi capabili să înfrunte minciuna totalitarismului roșu. Au existat oameni curajoși și curați (dar prea puțin curtați), care și-au regizat un zbor către cerul stelelor fixe, situat dincolo de contingența oarbă a istoriei. Aceștia merită, cu adevărat, un omagiu, un muzeu, un spațiu memorial”, mai scrie Mihail Neamțu pe pagina sa de Facebook.