Mihai Tudose, atac dur la adresa lui Ludovic Orban: „Cu bocancii prin cenușă…Orban a aflat că sunt spitale în București”

de: BZI.ro
23:00, 17 nov. 2020

Vicepreședintele PSD Mihai Tudose îl critică pe premierul Ludovic Orban pentru vizita de luni în spitalele din Capitală: „ O zi de campanie cu bocancii prin cenușa de la Neamț! O demisie ar mai curăța un pic din această mizerie”.

„Cu bocancii prin cenușă… Ieri, 16 noiembrie 2020, a fost o zi memorabilă! A fost ziua când Orban (Ludovic) a aflat că sunt spitale în București. Se pare că primul care a aflat a fost Orban-premieru’. Acesta l-a informat pe Orban-PNL. Au întrebat la mediu dacă mai este în atmosferă fum și cenușă de la Neamț și dl ministru le-a spus că sunt în siguranță. Și atunci au plecat împreună cu noul-primar-general-dă-București în inspecție!!! Evident la spitale! Să vadă unde locuiesc ele, spitalele, și ce fac ele pe timp de pandemie și să numere ei prizele și extinctoarele”, scrie pe Facebook Mihai Tudose, europarlamentar PSD.

El continuă ironia, afirmând că a fost „o zi obositoare, dar plină de succes”.

„Toată lumea a văzut cum primarul e cu el, e cu PNL. Și poate nu mai iese pnl pe locu’ 3 la alegeri… și poate Orban-PNL îl mai ține pe Orban-premierul și după alegeri.. Aceasta a fost ziua de ieri a celor doi Orban. O zi de campanie cu bocancii prin cenușa de la Neamț! O demisie ar mai curăța un pic din această mizerie”, conchide Tudose.