Mihai Trăistariu a adunat o avere în pandemie: ,,Câștig bani din trei surse! Am și concerte până pe 1 septembrie!”
Mihai Trăistariu a dat un adevărat ”tun” și a tras „pe dreapta” o adevărată avere, chiar dacă e pandemie. Artistul a vorbit despre încercările prin care a trecut, dar și despre cum a reușit să producă bani cu nemiluita.
Artistul de la malul mării face parte dintre cei care au reușit să producă bani, nu să-i piardă în acest an cumplit. Mihai Trăistariu a „jonglat” cu câteva apartamente pe care le deține în Mamaia Nord și a ajuns să aibă contul doldora. Atenție, vorbim despre un miliard, căci atât ar fi strâns cântărețul la saltea.
„Am un miliard de lei vechi strâns în bancă”
„Acum câștig bani din trei surse pentru că și academia de talent s-a redeschis și merge foarte bine. Apartamentele merg brici, am full tot timpul. Am și concerte în fiecare seară până pe 1 septembrie.
Oricum, la ora asta, am un miliard de lei vechi strâns în bancă. Și nu-mi vine să cred că am pe plus. Am zis că o să păstrez 20.000 de euro un an în bancă până vara viitoare pentru că nu știu ce se mai întâmplă.
Și atunci mai bine stau cu niște bani depozitați astfel încât să pot supraviețui un an fără probleme. Mi-am achitat ratele și sunt cu ele la zi și stau cu acești bani în bancă pentru orice eventualitate”, a declarat Mihai Trăistariu.
Mihai Trăistariu, nevoit să-și vândă apartamentul în care a crescut
Problemele financiare pentru Mihai Trăistariu au apărut în momentul în care restricțiile impuse de autorități au blocat toate activitățile din care încasa bani.
În ciuda ratelor mari pe care le are la mai multe bănci și fără să aibă venituri, artistul s-a reinventat și a reușit să iasă la liman.
„A venit pandemia, m-am blocat complet și nu mai aveam nicio sursă de venit. Am rezistat cu depozitele mele până prin luna mai, dar am fost nevoit să fac un schimb cu un teren pe care-l aveam la malul mării, în Mamaia Nord, cu șapte apartamente acolo.
Mihai Trăistariu a dat „boom”-ul în pandemie
Fix înainte de pandemie m-am trezit cu șapte apartamente nou-nouțe pe care le închiriez. Dar ca să pot scăpa de ratele acestea a trebuit să vând unul dintre apartamente și mi-am vândut apartamentul din oraș, unde am locuit 20 de ani.
Tocmai unde am stat, pe acela l-am vândut, pentru că n-am avut de ales.
Erau ratele prea mari și nu acopeream, chiar și cu apartamentele date spre închiriat. Am redus rata la 7.200 de lei pe lună, pentru că n-am reușit să dau decât vreo două miliarde de lei vechi.
Dar pe asta pot s-o suport acum, pentru că s-a dat drumul și la concerte și am în fiecare seară evenimente”, ne-a mai declarat artistul.