Mihai Rait a ajuns la spital din cauza alcoolului combinat cu pastile. Când a avut loc teribilul episod?

de: Cezar Bulgaru
14:45, 07 dec. 2023

Invitat în cadrul podcastului moderat de Bobonete, Mihai Rait a povestit cum a ajuns la spital din cauza alcoolului combinat cu pastile. Actorul consumase șapte sticle de vin și a ingerat între șaisprezece și douăzeci de pastile.

Bărbatul a relatat că nu a avut cunoștință despre doza corectă de pastile și a luat o supradoză.

Mihai Rait a ajuns la spital din cauza alcoolului combinat cu pastile

Mihai a menționat că a plecat spre Hârșova și, pe parcurs, a început să simtă cum capul i se învârtește fără a putea controla mișcările. Starea sa de rău s-a înrăutățit pe măsură ce timpul trece.

„Era 8 noiembrie, băusem vreo 7 sticle de vin, era dulce. Nu vomitam, îmi părea rău de vinul ăla. Beam două pahare de vin, luam 2 pastile de emetiral. Că mie maică-mea când mi-a dat emetiral, mie mi-a venit rău de la mâncare. Nu mi-a zis cum să le iau. Am luat în total 16 – 20 de pastile, nu mai știu. Și am băut, când m-am trezit m-am dus la autogara din Constanța și m-am dus să plec la Hârșova, la Giurgeni, unde aveam eu treabă. Pe drum așa, pe unde mă lăsase pe mine 42 a început să-mi plece gâtul. Puneam capul în barbă și nu puteam să-l ridic, să-l dau înapoi. În capul meu… îmi trecea, mă lua” , a spus Mihai Rait.

Mihai Rait a fost adus la spitalul din Hârșova, iar medicii au fost șocați de starea sa. A fost transferat de urgență cu o ambulanță la un spital din Constanța, unde medicii au constatat că mușchii gâtului nu mai erau controlați de creier, iar capul avea tendința de a se roti complet. Actorul a recunoscut că nu mai avea control asupra reacțiilor sale.

”Și în apropiere de Hârșova mi-a trecut. Zic, nu mă opresc acasă că mă iau ai mei, «ce ai făcut nenorocitule, ai băut». Zic că duc la Giurgeni, la intrare în sat, am trecut de cimitir, a tras pe dreapta și m-am dat de vale. M-am întins pe iarbă. Pe drum mi se răsucea capul… L-a sunat mamaia pe tata. A zis: «vino și ia-l pe ăsta că face urât din cap».M-am dus la Hârșova, la spital, la urgență, s-a speriat și doctorul. Căuta într-o agendă să vadă ce să facă”, a spus Mihai Rait despre episodul în care a ajuns la spital din cauza alcoolului combinat cu pastile, în podcast-ul moderat de Mihai Bobonete.

Dorel din „Las Fierbinți” și soția sa au aniversat 7 ani de căsătorie

Mihai Rait, celebrul Dorel din „Las Fierbinți”, a vorbit deschis despre căsnicia sa cu Ana Maria, cu care a aniversat recent șapte ani de mariaj. Cei doi s-au cunoscut accidental, când el avea 37 de ani, iar ea doar 23 de ani. La trei luni distanță, Mihai Rait și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie, fiind convins că vor avea un viitor frumos împreună. Spre deosebire de alte cupluri, pe ei diferența mare de vârstă nu i-a afectat deloc.

Avem 7 ani de căsnicie și nu am avut hopuri. Nu are nicio legătură vârsta pentru mine. Astea sunt niște preconcepții, nu știu cine le-a făcut, cine le-a gândit. Eu nu cred că trebuie să fii mai matur sau mai puțin matur să faci mai bine sau mai puțin bine lucrurile. Nevastă-mea este foarte matură, a fost matură de când ne-am cunoscut.

Avea 23-24 de ani și mi s-a părut foarte matură, de aceea am rămas cu ea. Dacă era o femeie care nu avea nimic în cap, eram la modul: «Ok, lăsați că poate mai trag un loz», dar uite că l-am tras pe ăsta câștigător din prima și e foarte bine, ne înțelegem de minune și nu am avut by the way niciun hop până acum și sper să nu am”, a explicat Mihai Rait într-un interviu pentru Unica.ro.

Mihai Rait a ajuns la spital din cauza alcoolului combinat cu pastile în adolescența sa.