Mihai Petre și soția sa Elwira ar fi câștigat Asia Express! Au plecat acasă cu marele premiu

de: Radu Vasiluta
15:27, 27 sept. 2021

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express a debutat în urmă cu o săptămână și se pare că Mihai Petre și soția sa Elwira ar fi câștigat competiția. Astfel, dacă se va adeveri ceea ce au dezvăluit surse apropiate emisiunii, soții Petre au pus mâna pe marele premiu. Din câte se pare, lupta finală s-a dat între cuplul Mihai – Elwira Petre și Cuza – Emy.

După o așteptare care i-a ținut pe fani cu sufletul la gură, emisiunea Asia Express a început să fie difuzată la Antena 1. Astfel, filmările coordonate de Mona Segall au decurs destul de greu, pandemia punându-le multe bețe în roate. Cei implicați în proiect au fost nevoiți să pornească în aventura vieții lor într-un context total diferit față de anii anteriori. În acest sezon 4, „Drumul Împăraților” traversează mai multe țări de pe continentul asiatic. Traseul concurenților a început în Turcia și a continuat cu Georgia și Azerbaidjan.

Mihai Petre și soția sa Elwira, câștigătorii Asia Express?

Totuși, nici bine nu a început emisiunea Asia Express că s-a și aflat cine ar fi echipa câștigătoare. Astfel, echipa care a ajuns pe primul loc a reușit să-și adjudece marele premiu de 30.000 de euro. Potrivit Cancan.ro, Mihai Petre și Elwira, soția acestuia, au reușit să câștige marea finală a competiției.

În acest sezon, au participat Connect-R şi Shift, Mihai şi Elwira Petre, Lidia Buble şi sora ei, Estera, Patrizia Panglieri şi fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu şi soţia lui, Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza şi Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir şi fiica ei, Maria Speranţa, şi, respectiv, Lorelei alături de Zarug. După primele episoade difuzate, telespectatorii şi-au ales deja favoriţii.

Potrivit Cancan.ro, lupta finală s-a dat între cuplul Mihai și Elwira Petre respectiv Cuza și Emy de la Noaptea Târziu. În cele din urmă, Mihai și Elwira Petre au ajuns în fața Irinei Fodor şi au câştigat marele premiu în valoare de 30.000 de euro.

Cine sunt primii eliminați din competiție

Deloc ușoară, cursa din Asia a reușit să facă cu ușurință victime. Încă de la primele misiuni, concurenții au resimțit oboseala, lipsa hranei și a unei cazări sigure, minutele petrecute la autostop contribuind și ele la dificultatea competiției. Potrivit acellorași surse, prima echipă care va fi eliminată este cea formată din Alexandra Ungureanu și mama sa, Anca. Se pare că femeia, care a acceptat această misiune dificilă, nu a făcut față condițiilor grele din competiție.

O altă echipă care nu a făcut față este cea formată din Connect-R și Shift. Cei doi prieteni și-ar fi încheiat parcursul în concurs destul de devreme, din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă Connect-R. Aceștia au ajuns încă din primele episoade la eliminare. În altă ordine de idei, rămâne de văzut dacă Mihai Petre și soția sa Elwira sunt adevărații câștigători ai Asia Express.