Mihai Morar și soția lui, anunț după 17 ani de căsnicie. „Cele mai grele cumpene”
Mihai Morar și soția lui, despre problemele din căsnicie. Cei doi sunt căsătoriți de 17 ani și au împreună trei fete.
Chiar dacă sunt împreună „de-o viață”, jurnalistul mărturisește că nu au întâmpinat probleme grave, pe care să nu reușească să le rezolve.
Mihai Morar și soția lui, anunț după 17 ani de căsnicie
Cei doi se știau de la radio, acolo unde erau colegi, însă nu se cunoșteau foarte bine. Prezentatorul recunoaște că partenera lui l-a cucerit încă de la prima întânire, a știu că vrea să fie cu ea. Totul a plecat de la un concert, organizat de radioul unde lucrau.
Realizatorul de radio mărturisește că se completează foarte bine cu Gabriela, ea se ocupă mai mult și mai bine de tot ce înseamnă familie, iar el este cu „misiunea”.
„Eram colegi la radio, ne știam deja, deci cumva ne știam, dar nu ne cunoșteam. Am știut, cred, de la prima întâlnire că vreau să fiu cu ea, doar că am așteptat ziua ei ca s-o cer în căsătorie.
Deci, de la prima întâlnire, care a fost la începutul lui septembrie, la un concert, țin minte… De fapt, aia cred că e prima fotografie cu noi împreună.
La un concert pe care-l făcuse radioul la care lucram atunci, în Parcul Tineretului, de atunci am rămas împreună. Deci cred că de atunci am știut, doar că am așteptat până în noiembrie, când e ziua ei, ca să o cer în căsătorie.
Nu puteam să o cer de ziua mea, să fiu egoist, ziua mea e în octombrie… (râde)
Cele mai grele cumpene și adevăratele cumpene sunt cele când cineva drag, apropiat, are probleme de sănătate și în rest cred că au fost cumpene legate și de programul meu, știi, deși cred că e foarte greu să fi găsit un alt om decât Gabriela în lumea asta care să-mi înțeleagă programul și pasiunea, ceea ce mă înflăcărează pe mine.
Ea a înțeles mai bine decât oricine care mi-e misiunea mea, a știut nu să stea deoparte, ci să aibă grijă ca eu să-mi fac bine treaba și ea să facă treaba noastră, adică visul nostru comun.
Cred că am mai zis asta, că eu am fost în relația asta cu misiunea și Gabriela a fost cu viziunea legată de ce înseamnă familia, viața de familie”, a povestit Mihai Morar.
Jurnalistul este recunoscător pentru viața pe care o are
Jurnalistul este recunoscător pentru viața pe care o are și mărturisește că a avut mare noroc cu soția lui, Gabriela.
„Îți dai seama că eram, ce mai încolo-ncoace, abia ieșit din adolescență – pentru că adolescența se termină, zic invitații mei, la 24 de ani – când am început relația asta. Acum sunt un bărbat trecut de 40 de ani și dorințele mele de atunci erau altele, tabieturile mele erau altele.
Gabriela vine dintr-o educație de-asta care este cumva dedicată copiilor, ea a fost și învățătoare și avea experiența asta.
Eu nu știam, am avut doar o soră mai mică decât mine, asta e toată experiența mea cu copiii mici, pe care, mă rog, când mă supăram ne luam la bătaie, nu știam cum să mă port cu copiii.
Toate lucrurile astea le-am învățat de la ea. Și răbdarea asta a ei de a mă aștepta să mă maturizez, până la urmă„, a mai declarat Mihai Morar, pentru Viva.ro.