Mihai Ghiță o apără pe Ana Morodan în scandalul în care este implicată. ,,Să îi ascultăm înainte să îi judecăm…”

de: Mirela Todosi
11:01, 20 apr. 2023

Mihai Ghiță o apără pe Ana Morodan în scandalul în care este implicată. Faimosul prezentator tv a oferit recent câteva detalii neștiute din viața ,,Contesei Digitale.” Mihai Ghiță a precizat că a avut parte de multe experiențe personale care l-au determinat să nu mai judece oamenii atât de ușor. Iată ce spune prezentatorul despre momentele grele din viața sa.

Mihai Ghiță o apără pe Ana Morodan în scandalul în care este implicată

Mihai Ghiță este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori tv din România. Acesta are o carieră de succes în televiziune și moderează două emisiuni îndrăgite de publicul autohton, ,,Asta-i România” și ,,În oglindă.” Dincolo de celebritate, Mihai Ghiță ascunde o poveste de viață impresionantă. Acesta a avut parte de replici dure din partea unora, însă experiențele neplăcute l-au ambiționat și mai mult să își urmeze visul, acela de a avea succes în televiziune.

Mihai Ghiță a oferit recent câteva declarații surprinzătoare despre scandalul în care este implicată de ceva vreme Ana Morodan. Prezentatorul tv îi ia apărarea faimoasei influencerițe și este de părere că vedeta este judecată mult prea aspru, fără a ține cont de traumele din copilăria acesteia.

,,Eu mi-aș dori să o am pe Ana Morodan pe canapea să văd ce s-a întâmplat cu adevărat în viața Anei Morodan. Știe cineva că mama ei a murit de cancer în brațele ei? Nu! Știe cineva că a fost abandonată la 14 ani? Nu… Asta înseamnă pentru mine „În oglindă”, să nu mai judec oamenii și să îi chem, să îi ascultăm înainte să îi judecăm.”, a declarat moderatorul tv.

Mihai Ghiță a mai precizat că a avut parte la rândul său de replici dure și critici din partea multora, însă a încercat să nu țină cont de cei care aveau doar cuvinte grele la adresa lui.

,,Am învățat că și în spatele unui mesaj dur, există un adevăr pe care tu, dacă nu ești capabil la vârsta ta de 37, 38 de ani să îl percepi, nu te mai apuca de meseria asta. Învăț să îl citesc chiar dacă mă doare, chiar dacă poate mă deranjează, să îl înțeleg, să înțeleg esența lui, să înțeleg ce a vrut să spună omul acela în esență. Si să constat că ceva l-a deranjat. Dacă ceva l-a deranjat, să schimb.”, a declarat prezentatorul de la Kanal D.

Ce spune prezentatorul despre provocările din cariera sa

Mihai Ghiță are o carieră de succes în televiziune, dar este foarte discret când vine vorba de planul personal. Acesta prezintă de mai bine de un an emisiunea ,,În oglindă”, unde află poveștile de viață ale unor artiști îndrăgiți de public. Prezentatorul a recunoscut că de multe ori este impresionat până la lacrimi de traumele prin care au trecut unele vedete din showbiz-ul autohton. Printre invitații emisiunii sale s-a aflat și Andrei Bănuță, iar suferințele artistului l-au marcat pe celebrul prezentator tv.

„Am și plâns de foarte multe ori, dar am tăiat la montaj, pentru că uneori este mai mult decât poți duce. În momentul în care ai un invitat trecut prin viață, spre exemplu Andrei Bănuță, nu poți să nu reacționezi așa. El a venit, a fost decizia lui să vină, pentru că a vrut cumva să se spovedească public, lumea să afle cine e.

Nu știa cum să o facă, îi era rușine să o facă altcumva. A văzut emisiunea asta și a zis că i se potrivește și vrea să spună lumii ceea ce a pățit el. Este absolut șocant. Mă șochează uneori că sunt cameramanii și îi aud plângând după camere, regia la fel, producătorii plâng, toată lumea plânge”, a mai povestit Mihai Ghiță.

Mihai Ghiță a dezvăluit recent dramele prin care a trecut Ana Morodan în copilărie și o apără în scandalul în care este implicată. Faimosul prezentator tv a mărturisit că se ferește să judece atât de ușor greșelile vedetelor din România și îi îndeamnă pe cei din fața marilor ecrane să fie mai înțelegători.