Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, încă speră să deţină majoritatea în Consiliul Local
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a discutat despre majoritatea din Consiliul Local. Edilul speră că își va duce mandatul până la capăt.
„Deocamdată avem majoritatea pentru că doi consilieri nu s-au înscris încă din partea partidului de unde şi-au dat ei demisia şi se merge pe majoritatea celor prezenţi. Avem o majoritate chiar mai confortabilă decât înainte de demisia acestora. Vom încerca să ne păstrăm majoritatea şi în continuare, sunt convins că suntem în filosofie de alegeri. Am văzut că tot mai multă lume se pronunță în această direcţie. Există şi libertate de exprimare a fiecărui consilier. Cred că am arătat tuturor că sunt un om de dialog şi sperăm să ne ducem mandatul până la capăt într-o formă echilibrată cu tot CL. În caz contrar voi apela la soluţiile prevăzute de lege prin care vom promova proiectele aşa cum se poate până vom intra într-o nouă rundă de alegeri”, a transmis Mihai Chirica, primarul Iașului.
De asemenea, în acest context a avut o reacție și președintele organizației municipale PSD Iași, Bogdan Balanișcu.
„Vedem că atât unii din USR şi unii din PNL se ceartă între ei. Pe ieşeni nu-i interesează cearta, îi interesează proiectele şi soluţiile pe care CL ar trebuie să le adopte. Din punctul nostru de vedere ca partid social democrat şi prezent în CL prioritatea noastră sunt proiectele pentru ieşeni şi asta vom face în continuare, ce-am făcut până astăzi. Vreau să le mulţumesc pe această cale colegilor consilieri locali, vin cu iniţiative de proiect. Din păcate, multe sunt refuzate din motiv de orgoliu politic. I-aş invita pe certăreţi să se gândească la ieşeni şi să pună osul la treabă, să voteze proiectele pentru ieşeni, să lase ceartă politică deoparte că avem alegeri anul viitor. Ieşenii îşi vor putea manifesta sprijinul pentru aceşti certăreţi. PSD nu vizează funcţii, ci ceea ce putem face pentru Iaşi. O iniţiativă în a prelua majoritatea în CL matematic discutând în acest moment se refuza doar la a beneficia la sprijinul politic a celorlalte partide politice. Dacă aceştia refuza iniţiativele pentru ieşeni, mesajul este clar, îi interesează mai mult bătălia politică decât rezolvarea problemelor oraşului”, a transmis Bogdan Balanișcu, președintele organizației municipale PSD Iași.