Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, a fost infectat cu noul coronavirus – EXCLUSIV/ UPDATE

de: Bujor Elena Nicoleta
17:10, 09 oct. 2020

Primarul Mihai Chirica a fost depistat cu noul coronavirus. Acesta este asimptomatic, starea sa de sănătate fiind una bună, a declarat edilul vineri, 9 octombrie 2020.

„Într-adevăr s-a confirmat. În urma efectuării testului pentru coronavirus sunt pozitiv. Sunt asimptomatic, mă simt foarte bine. Soţia s-a testat şi ea, rezultatul fiind negativ”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

„Dragi ieșeni,
Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contactat noul coronavirus.
Vă anunț că m-am izolat , ma simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar , coleg cu care ma voi consulta permanent.
Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.
Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți , feriți-va de boală și nu uitați ca sănătatea e un dar .
Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook a edilului.

Primarul Mihai Chirica, declaraţii de ultimă oră despre cazurile de COVID-19 din Primăria Iași

Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi a avut o reacţie de ultimă oră în legătură cu cazurile de COVID-19 din Primăria Iaşi. Într-o declaraţie făcută, edilul a explicat că în aceste momente cazurile de îmbolnăvire au fost izolate şi că funcţionalitatea administraţiei nu este pusă în pericol.

Procentul cazurilor de infectare cu COVID-19 este unul redus în primărie dacă e să ţinem cont de numărul de angajaţi, susţine Mihai Chirica.

Sunt 4 persoane infectate cu COVID-19 în Primăria Iaşi

Mihai Chirica a declarat că la momentul de faţă sunt 4 persoane care sunt depistate pozitiv la infectarea cu COVID-19. Edilul a menţionat că viceprimarul, două persoane de la direcţia tehnică şi directorul de comunicare sunt persoanele infectate cu COVID-19

”Unde s-a simţit prezenţa, sau s-a depistat unui coleg, s-au făcut teste tututor contactilor direcţi. În momentul de faţă, din ce am aflat, nu am un document oficial, sunt 4 cazuri în total.

Două cazuri sunt la Direcţia Tehnică, viceprimarul şi încă un caz, directorul de comunicare. Pe parcursul timpului au mai fost şi alte cazuri care au fost trimise în izolare. În momentul de faţă nu ne aflăm într-o situaţie care să pună în pericol funcţionalitatea administraţiei Primăriei Iaşi.” a menţionat Mihai Chirica.

Mihai Chirica considera că sunt cazuri izolate de COVID-19 în Primăria Iași

Într-o intervenţie, edilul a ţinut să îi liniştească pe ieşeni declarând că în Primăria Iaşi nu există un risc de creare a unui focar de infectare, dacă e să ţinem cont de procentul mic de persoane infectate cu COVID-19. Primarul a dat asigurări că în Primăria Iaşi s-au luat toate măsurile specifice, măsuri care duc la reducerea riscului de infectare cu COVID-19

” Pe măsură ce apar infectări se apelează la reteaua spitaliceasca din municipiul Iaşi ori la reţelele private de testare unde se decontează. Noi nu facem teste la Primărie. 650 de angajaţi, 4 cazuri este un procent foarte redus. A crescut atenţia noastră, am reintrodus câteva măsuri speciale, am modificări a programului de lucru pentru ai dispersa pe parcursul zilei şi, sigur, privim cu îngrijorare ce se întâmplă la nivel naţional şi mondial cu creşterea numărului de cazuri.” a conchis primarul Iașului.

Viceprimarul Gabriel Harabagiu a fost infectat cu COVID-19

Viceprimarul Gabriel Harabagiu s-a infectat cu COVID-19 după ce a fost într-un pelerinaj în Grecia. La începutul lunii octombrie, şeful din Primăria Iaşi, a fost într-un scurt pelerinaj pe Muntele Athos. Din grupul în care se afla, o persoană a fost depistata pozitiv, iar viceprimarul municipiului Iaşi s-a testat la rândul său. Cum testul a ieşit pozitiv, acesta s-a autoizolat acasă. Gabriel Harabagiu a explicat şi cum a ajuns să fie depistat pozitiv.

„În microbuz am fost patru persoane şi conducătorul auto. Ne-am întors luni dimineaţa, foarte devreme. În cursul zilei de luni am avut întâlniri doar cu persoanele de la cabinet şi am participat la şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă. Conform normelor în vigoare am purtat mască de protecţie. În cursul serii de luni m-a sunat şoferul cu care am fost în pelerinaj în Grecia pentru a-mi spune că este pozitiv. M-am autoizolat. Marţi m-am simţit rău, mi-am făcut testul care a ieşit pozitiv”, a explicat viceprimarul Gabriel Harabagiu.