Mihai Chirica, primarul mazac al Iașului! Nu a fost în stare să își dea zăpada nici din propria curte – FOTO

de: Alexandra MAISNER
02:00, 12 ian. 2024

Mihai Chirica, primarul mazac al Iașului, nu s-a sinchisit nici în propria curte să deszăpezească. Deși locuiește într-o zonă exclusivistă, străzile sunt acoperite cu nămeți

Dacă nici în propria curte nu a reușit „marele gospodar” al Iașului să își strângă zăpada, ce pretenții să mai poată avea cetățenii care se așteaptă ca orașul să fie practicabil. Câțiva centimetri de omăt au blocat Iașul mai bine de 3 zile, iar aceasta, în ansamblu, este imaginea clară a unui edil dezinteresat de tot ce se întâmplă în jurul său.

Mihai Chirica, primarul mazac al Iașului, nu a fost capabil să își curețe nici drumul din fața casei

Aceasta este imaginea fidelă a unui primar care este total dezinteresat de municipiul pe care ar trebui să îl conducă și să îl administreze spre dezvoltare. Mihai Chirica nu s-a sinchisit nici să își deszăpezească drumul din fața casei, iar imaginile vorbesc de la sine. Strada este impracticabilă, iar atâta timp cât în propria curte, locul unde domiciliază, nu este în stare să fie un gospodar desăvârșit, Iașul nu se va dezvolta și nu va fi un oraș curat cât el este primar.

Mai mult decât atât, acesta a umplut rețelele de socializare cu declarații aberante și halucinante prin care mulțumește instituțiilor subordonate primăriei pentru promptitudinea de care au dat dovadă. În schimb, Chirica nu spune nimic de miile de comentarii ale ieșenilor care i-au reproșat că nu a făcut nimic pentru a asigura transportul în comun, a debloca traficul și a curăța străzile de omăt. Pe lângă acest lucru, edilul Mihai Chirica a ajuns să afișeze o atitudine sfidătoare la adresa ieșenilor care și-au permis să îi ceară explicații pentru dezastrul prin care trec de peste 3 zile.

Acesta i-a transmis unei internaute faptul că el nu este Dumnezeu și că ieșenii ar trebui să se bucure de iarnă. Practic, în viziunea sa, Mihai Chirica se așteaptă ca ieșenii să facă abstracție de străzile blocate de zăpadă, de trotuarele impracticabile de ambuteiajele din trafic, unde șoferii au stat și câte 2 ore pe loc, și să îl slăvească pentru incapabilitatea de a gestiona o simplă ninsoare și un cod galben anunțat cu câteva zile înainte.

În fața caselor, aleșii Iașului nu și-au curățat străzile de zăpadă

Nici Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, care pozează mereu interesat de dezvoltarea și bunul mers al lucrurilor în județ și care le transmite ieșenilor, cu fiecare ocazie, prin videoclipuri publicate pe rețelele de socializare, prin conferințele de presă și prin diferite mesaje publice, faptul că luptă pentru ca Iașul să se dezvolte și ca drumurile să fie mereu practicabile, nu și-a dat interesul să curețe strada din fața blocului din cartierul Alexandru cel Bun, unde locuiește.

Toată zona este blocată de mormane de zăpadă, locurile de parcare nu pot fi folosite, autoturismele circulă foarte greu pe străduțele din zonă din cauza faptului că nici aici nu au ajuns utilajele de deszăpezire. În aceeași situație este și prefectul Bogdan Cojocaru, care locuiește în comuna Miroslava, într-o zonă privată, de case. Drumul din fața locuinței poate fi străbătut doar cu un autoturism de teren, iar zăpada este până în ușă în curtea sa.

Mihai Chirica, primarul mazac al Iașului, nu a fost în stare nici în propria curte să deszăpezească. Drumurile care duc spre locuința edilului sunt practicabile doar cu autoturisme de teren, lucru care, probabil, pe edil nu îl deranjează, ținând cont de faptul că acesta conduce un astfel de autoturism. Practic, aceasta este încă o dovadă a delăsării și a lipsei de interes pe care o afișează un primar ce ar trebui să dezvolte un municipiu și nu să îl îngroape în mizerie.