Mihai Bobonete, despre nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu. „Cred că ai dat tu telefon”

de: Cezar Bulgaru
08:20, 13 nov. 2023

Mihai Bobonete a vorbit despre nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu în cadrul podcastului pe care îl moderează. Membrul juriului de la “Românii au talent” a dezvăluit în mod public că a fost alungat de la importantul eveniment.

S-a format o legătură strânsă între vedeta de la Antena 1 și cea de la PRO TV încă de la începuturile comediantului în lumea showbiz-ului. Cu mai bine de zece ani în urmă s-au întâlnit și au rămas prieteni, chiar dacă au urmat căi diferite în viață.

Mihai Bobonete, despre nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu

Având în vedere că Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au un fiu în vârstă de doi ani, pe nume Tiago, nu au putut rămâne până dimineață la propria lor nuntă. La ora 21:28, au plecat, dar invitații au rămas. La miezul nopții, personalul de servire a venit să îi scoată afară pe invitați, printre care se află și Mihai Bobonete.

„Ne-au dat afară ospătarii tăi, ai uitat? Tu ai plecat la 21:28, dar noi, mesenii, am mai stat până la 00. Dar cred că ai dat tu un telefon: „Ba, băieţi, mâine tre’ să facem bani, să îi daţi afară pe beţivii ăia”, a spus comediantul, în propriul său podcast.

Pe data de 30 iulie 2023, a avut loc evenimentul în care prezentatorul TV și soția sa au părăsit biserica și s-au îndreptat către un local amplasat pe malul lacului Buftea, unde au avut o petrecere deosebită.

Cum au ajuns cei doi să fie prieteni

În anul 2011, telespectatorii au avut ocazia să-l vadă pe Mihai Bobonete alături de Răzvan Simion și Dani Oțil în cadrul emisiunii matinale de la Antena 1. Acolo a avut loc debutul comediantului. Totul a început atunci când a văzut o știre despre devierea circulației în zona Giurgeni, locul de unde provine, și a avut ideea unui personaj comic. Producătorii au recunoscut imediat potențialul său și l-au inclus în emisiune.

„Am văzut o ştire, cum că se închide podul de la Cernavodă pentru renovare, iar traficul va fi deviat pe Giurgeni, eu fiind de la Giurgeni. Şi mi-a venit asta cu «Văru’ de la Giurgeni». Feedback-ul a venit repede, foarte multă lume întreba cine sunt, iar personajul a fost foarte îndrăgit”, spunea artistul, la vremea aceea.

La scurt timp după aparițiile sale televizate, PRO TV i-a făcut o ofertă pentru a interpreta rolul lui „Bobiță” în producția Las Fierbinți. Nu a fost o sarcină grea să-l convingă, deoarece la acea vreme se zvonea că postul concurent l-ar fi concediat.

Ce spune Mihai Bobonete despre restaurantul lui Dani Oțil

În timpul unui podcast în care era însoțit de invitatul său, prietenul apropiat al lui Dani Oțil, Răzvan Simion, Mihai Bobonete a găsit o oportunitate perfectă de a-și exprima opinia sa după experiența avută la restaurantul matinalului.

În stilul său caracteristic, actorul nu s-a putut abține și a glumit pe seama surprizei neplăcute pe care a avut-o când a văzut nota de plată, care se ridica la nici mai mult, nici mai puțin de 1.500 de lei.

În timpul confesiunilor sale, Mihai Bobonete a menționat în glumă că se așteapta măcar la o reducere, dacă nu chiar la o masă gratuită.

Recent, Mihai Bobonete a vorbit tot în podcastul său despre nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu.