Mihaela Mitrea, consilierul județean exclus din AUR – manevre dubioase făcute în cabinetul doctorului Cristian Budacu: „Dacă a făcut asta, să îi fie rușine”
Mihaela Mitrea, consilierul județean exclus din AUR, a recurs la manevre dubioase în cabinetul doctorului Cristian Budacu
Medicul stomatolog Mihaela Mitrea, consilierul județean recent exclus din AUR, a emis și parafat adeverințe/scutiri medicale false pentru a facilita motivarea zecilor de absențe ale fiului ei, D.C., elev al clasei a X-a în cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Iași. Mai mult, aceasta a ajuns să terorizeze personalul didactic, amenințând profesorii cu pierderea locului de muncă.
Mihaela Mitrea, consilier județean recent exclus din AUR – manevre dubioase făcute în cabinetul doctorului Budacu! A emis adeverințe medicale false
Din cauză că fiul său nu frecventează, cu lunile, cursurile, Mihaela Mitrea a recurs la falsificarea adeverințelor medicale semnate și parafate cu numele său pentru motivarea absențelor sub sigla Clinicii Implant ERA Den, administrată de medicul stomatolog Cristian Budacu.
Este revoltător cum, în anul 2024, aceasta recurge la fals, punând o amprentă negativă și ponegrind profesia pe care o practică, și anume, stomatologia. Este inadmisibil și imoral ca mama unui elev să profite de meseria pe care o are, să falsifice documente oficiale pentru ca fiul să poată trece ca „lebăda pe apă” prin liceu.
Mihaela Mitrea a recurs la o infracțiune, la o ilegalitate, și ar trebui cercetată pentru acest lucru de organele competente. Dacă acestea vor fi dovedite, Mihaela Mitrea ar putea fi acuzată de fals și uz de fals. Este important ca medicul stomatolog Mihaela Mitrea să fie anchetată de Colegiul Medicilor Stomatologi și sancționată conform legii.
Accentuăm faptul că aceste adeverințe medicale (scutiri medicale) au fost emise cu antetul clinicii la care lucrează (Clinica Implant ERA Den) și au fost parafate și semnate chiar cu numele Mihaelei Mitrea. Astfel, este cât se poate de clar că aceasta s-a folosit de profesie pentru a-și ajuta beizadeaua să nu fie exmatriculată din cauza absențelor din unitatea de învățământ!
Contactat de reporterii BZI, dr. Cristian Budacu a fost surprins să afle că Mihaela Mitrea s-a folosit de adeverințele medicale, cu sigla clinicii, pentru a motiva absențele fiului ei.
„Nu cunosc nimic despre acest lucru. Dacă sunt emise cu parafa ei, e treaba ei, habar nu am. Să îi fie rușine dacă a făcut asta, eu nu i-am dat voie să facă așa ceva. Dacă a băgat mâna în sertar și a luat o adeverință de pe acolo, e treaba ei. A emis adeverințe pentru fiul ei? Dacă și-a depășit atribuțiile și a făcut ceva în fals, răspunde ea, eu ce treabă am? La sertar au acces și doctorii, și asistentele. Îmi pare rău pentru ea, na, fiecare răspunde pentru ce face”, a transmis dr. Cristian Budeanu.
Mihaela Mitrea a ajuns să șantajeze cadrele didactice ale Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Iași
Axată și disperată pentru salvarea plodului și pentru prevenirea unei exmatriculări, Mihaela Mitrea a ajuns să șantajeze personalul didactic al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Iași. Profesorii au fost terorizați de aceasta. Mihaela Mitrea le-a spus că este un medic și, mai nou, un politician cu influență în Iași, iar dacă nu îi este favorizat fiul, „zboară” orice cadru didactic din funcție, oricând vrea ea.
Important de menționat este faptul că D.C., fiul Mihaelei Mitrea, este acuzat de colegii de clasă și de părinții acestora de consum de droguri, dar și mai grav, de trafic de substanțe interzise. Băiatul ar fi vândut și consumat droguri în cadrul unei excursii organizate de liceu. În acest context, instituțiile statului, cum ar fi DIICOT, trebuie să se autosesizeze și să facă verificări complexe, dar și analize medicale, pentru a stabili dacă fiul Mihaelei Mitrea a consumat droguri. Mai mult, se speculează că influența sa a fost exercitată pentru a ascunde posibile acte de corupție, iar analizele medicale ar putea confirma prezența substanțelor interzise. Instituțiile statului sunt îndemnate să se autosesizeze pentru a investiga aceste acuzații de trafic de influență, care, conform opiniei publice, reprezintă un act grav de corupție.
Mai mult, Mihaela Mitrea nu poate fi un consilier județean care să reprezinte ieșenii, pe lângă faptul că aceasta și-a bătut joc de votul oamenilor care au votat AUR și i-a trădat atât pe ei, cât și organizația politică din care face parte, pentru propriile interese, aceasta se folosește de funcție pentru a șantaja pe oricine i se opune.
Menționăm aici faptul că, în urma trădării intereselor ieșenilor, oamenii au fost revoltați. Toți cei care au comentat, pe rețelele de socializare, atitudinea Mihaelei Mitrea au numit-o pe aceasta ipocrită, „demagoagă”, falsă și în alte moduri pe care nu le putem reproduce.
Astfel, este obligatoriu ca marea trădătoare Mihaela Mitrea să aibă un moment de corectitudine și demnitate, asta dacă i-a mai rămas o fărâmă de bun simț și să își dea demisia de onoare din cadrul Plenului Consiliului Județean!
Este inadmisibil faptul că Mihaela Mitrea, consilierul județean exclus din AUR, a recurs la manevre dubioase în cabinetul doctorului Cristian Budacu, ajutându-și fiul cu scutiri medicale false pentru a-l salva de la exmatriculare.