Microbuze bucșite cu țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră ieșeni – FOTO

de: Vlad Alexa
04:00, 01 feb. 2020

Polițiștii de frontieră ieșeni au descoperit nu mai puțin de 19.400 de țigarete de contrabandă ascunse în două microbuze, pe care doi bărbați intenționau să le introducă ilegal în România. În data de 30 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat C.M., cetățean român, în vârstă de 30 de ani. Acesta era pasager al unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în România și intenționa să intre în țară. La scurt timp, în același punct de frontieră, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, un alt cetățean român, B.V., în vârstă de 35 de ani, șofer al unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Republica Moldova.

Șoferii au primit amenzi de 15.000 de lei

„S-a procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra celor două mijloace de transport, în urma cărora echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în plafonul primului microbuz și într-un spațiu special amenajat prin construirea unui perete dublu care desparte compartimentul călători de cel de marfă, la cel de-al doilea mijloc de transport, cantitatea totală de 19.400 de țigarete de diferite mărci”, au declarat reprezentanții InspectoratuluI Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Mașinile, cu tot cu țigările de contrabandă, au fost confiscate de oamenii legii, iar cei doi cetățeni au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei.