Micoza genitală la bărbați. Din ce cauze apare, cum se manifestă și care este cel mai bun tratament?

de: BZI.ro
16:39, 22 sept. 2022

Micoza genitală la bărbați este o condiție des întâlnită, care generează senzații de mâncărime, durere sau înroșire a penisului. Iată din ce cauze apare și care este cel mai bun tratament pentru această afecțiune.

Micoza genitală sau candidoza este declanșată de infecția fungică cu Candida albicanis. Această afecțiune este considerată, în mod eronat, o problemă de sănătate strict a femeilor, însă ea își poate face apariția și la bărbați. În cazul în care nu este tratată, infecția poate genera o gamă largă de probleme, de la senzații de disconfort și până la răspândirea infecției în sânge.

Candidoza poate apărea și atunci când organismul este supus unor condiții de stres sau când sistemul imunitar este slăbit ori este afectat de administrarea unor medicamente.

Micoza genitală sau candidoza este declanșată de infecția fungică cu Candida albicanis.

Micoza genitală la bărbați. Ce tratament recomandă medicii?

Candidoza la bărbați se poate vindeca în aproximativ o săptămână cu un tratament adecvat. Acesta poate fi recomandat de un medic dermatolog, în urma unei consultații.

Tratamentul cuprinde, de regulă, medicamente topice, orale sau locale împotriva fungilor, cum sunt cele pe bază de miconazol, imidazol sau clotrimazol. În unele cazuri mai grave, medicul poate recomanda efectuarea unei circumcizii, pentru e evita răspândirea infecției.

Foarte bună este crema antifungică. Se utilizează direct pe zona afectată, o singură dată pe zi, între 7 și 21 de zile. De asemenea, medicii prescriu și crema cu corticosteroizi, ideală împotriva mâncărimii și a umflăturilor. O astfel de cremă trebuie folosită doar cu prescripție medicală, deoarece corticosteroizii pot prelungi infecția și o pot, chiar, agrava. Nu în ultimul rând, recomandat în caz de candidoză este și antifungicul sub formă de comprimate. Este disponibil pe bază de prescripție medicală de la medicul de specialitate.

În situația în care micoza genitală nu dispare, chiar și în ciuda unei igiene corecte sau a abstinenței, este recomandat să revii la medic pentru un control și pentru schimbarea planului de tratament.

Tratamentul cuprinde, de regulă, medicamente topice, orale sau locale împotriva fungilor, cum sunt cele pe bază de miconazol, imidazol sau clotrimazol.

Cauze și simptome ale micozei genitale la bărbați

Responsabilă de apariția candidozei la bărbați este ciuperca numită Candida albicanis, contactată în urma raporturilor sexuale neprotejate cu o femeie care suferă, la rândul ei, de o astfel de infecție. Micoza genitală se poate dezvolta și în absența contactelor sexuale, de vină fiind igiena precară.

Printre factorii de risc se mai numără și: obezitatea, un penis necircumcis (pielea din zona penisului este un spațiu propice pentru reproducerea fungilor responsabili de candidoză), igiena precară și băile neregulate, utilizarea excesivă a antibioticelor, problemele imunitare sau prezența diabetului zaharat (zahărul din urină facilitează înmulțirea bacteriilor, diabeticii făcând frecvent candidoză).

Simptomele pentru micoza genitală la bărbați pot fi ușor confundate cu infecțiile penisului. Cele mai întâlnite sunt: senzațiile de durere sau usturime în timpul contactului sexual, mâncărime, înroșirea zonei, inflamație sau papule rotunde perlate ori scurgeri similare cu sperma.

Responsabilă de apariția candidozei la bărbați este ciuperca numită Candida albicanis, contactată în urma raporturilor sexuale neprotejate cu o femeie care suferă, la rândul ei, de o astfel de infecție.