Micile afaceri din Iași sunt închise de Pandemia coronavirus. Spațiile comerciale au rămas goale, proprietarii au redus chiriile de frică să nu intre în blocaj financiar
Pandemia de coronavirus afectează afacerile antreprenorilor din Iași din mai multe domenii. Efectele crizei economice generate de criza COVID-19 încep să se vadă. Rând pe rând, micile afaceri din Iași se închid din cauza lipsei banilor necesari pentru plata chiriei sau a utilităților. Lipsa clienților a determinat chiriașii din mai multe zone din oraș să pună lacătul pe ușă. În toate cartierele din municipiu sunt anunțuri cu locații de închiriat, iar proprietarii au redus prețurile pentru a închiria spațiile rămase goale din cauza crizei economice.
Criza economică generată de coronavirus a lovit afacerile micilor și marilor întreprinzători din Iași. Patronii au căutat soluții pentru a-și salva afacerile, însă lipsa clienților din ultimele două luni, perioada stării de urgență, a fost principalul factor care a contribuit la falimentul firmelor din Iași. Aceștia au sperat până în ultimul moment că vor reuși să aibă suficiente încasări pentru a plăti angajații, chiria sau utilitățile. Este cazul unei antreprenoare care a avut un magazin cu haine în Podu Roș, din Iași.
„Am închis două luni magazinul, pe perioada stării de urgență. Noi oricum voiam să închidem, pentru că nu venea nimeni să cumpere. Deci două luni nu am încasat niciun ban. Chiria trebuia plătită, utilitățile, salariile celor două fete care lucrau la noi”, a spus Genoveva P.
Pandemia de coronavirus închide rând pe rând micile afaceri din Iași
Genoveva P. susține că nu a reușit să economisească o sumă mare de bani pentru vremuri dificile, cum a fost pandemia de coronavirus. De aceea banii au ajuns pentru plata chiriei și a angajaților pentru o perioadă scurtă de timp.
„Două luni ne-am descurcat cum am putut, chiar ne gândeam să facem un credit la bancă. Ne-am gândit pe toate părțile cum să facem, pentru că aveam de aproape patru ani magazinul deschis și nu am vrut să renunțăm așa ușor. Din păcate, nu am avut foarte multe economii și depindem de ceea ce vindem în fiecare lună”, Genoveva P.
Patronii din Iași caută soluții pentru salvarea afacerilor
Planul antreprenoarei este să vândă produsele online.
„Am redeschis acum, pe 15 mai, cu speranța că o să vindem un tricou, un pantalon. Dar nu a intrat nimeni în magazin două zile la rând. Nu am pățit asta niciodată de când avem magazinul cu haine. Am renunțat la spațiu și vom încerca să vindem marfa pe internet. Dacă nici așa nu vom reuși să lichidăm stocul, le dăm de pomană, nu avem ce face cu ele. Coronavirusul a distrus comercianții din țara asta. Noi nu am putut trimite angajații în șomaj tehnic pentru că avem două fete care vând și trebuia să avem măcar 4 angajați”, spune Genoveva Petru.
Comercianții se mută în mall-uri pentru că au mai mulți clienți
Specialiștii din domeniul imobiliar susțin că mulți dintre comercianții din zona centrală s-au mutat în mall-uri pentru a-și vinde mai ușor marfa.
„Magazinele cu haine, dacă luăm acest exemplu, s-au închis în zona centrală pentru că s-au deschis centrele comerciale și patronii s-au mutat acolo. Clienții s-au reorientat către centrele comerciale. Comercianților nu le-a mai convenit să rămână în zona centrală, de aceea s-au dus ori în centrele comerciale, ori în alte zone unde este mai mare traficul de persoane”, a spus Ionuț Roșca, agent imobiliar în cadrul Creative Imobiliare.
Criza de coronavirus a închis afacerile din Iași, rând pe rând
Specialiștii din Iași susțin că principala cauză a falimentului firmelor care închiriaseră spații în mai multe zone din Iași, în această perioadă, este criza de coronavirus.
„Dacă ne referim la magazinele din centru care s-au închis și au rămas spațiile goale, pentru închiriat, pot să vă dau un exemplu al unui comerciant care vindea rochii de mirese, haine de ocazie, și a închis afacerea. Din cauza coronavirusului s-au amânat nunțile, cumătriile și nu mai are vânzări. Ce sens are să mai țină deschis, să plătească chiria?”, a mai spus Ionuț Roșca, agent imobiliar.
Au scăzut prețurile la spațiile de închiriat din cartierele din Iași
Pentru ca proprietarii spațiilor să nu rămână fără chiriași o perioadă îndelungată, aceștia au redus prețurile cu 5-10 la sută. Prețul pentru un metru pătrat închiriat în spațiile din Iași este cuprins între 7 și 18 euro.
„Clienții le-au spus că nu pot să plătească prețul cerut. Chiriașii le-au explicat faptul că nu au banii ceruți. Pentru ca nici proprietarii de spații să nu rămână cu ele goale, le fac o reducere. Proprietarii au redus prețurile la unele spații. Încep să se gândească și la această variantă, pentru că sunt nevoiți”, a spus Elena, agent imobiliar.