Meteorologii anunță cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

de: Carmen Ciobanu
16:20, 04 dec. 2023

Regimul termic va alterna în următoarele două săptămâni, la început cu temperaturi apropiate de cele normale pentru perioada din calendar, după care mai scăzute, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se va menţine ridicată în majoritatea zonelor țării, conform meteorologilor.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat luni prognoza pentru perioada 4 – 17 decembrie:

Banat

Pe parcursul primei săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de alternanţe, cu valori apropiate, dar şi sub cele normale în această perioadă din an, cu medii ale maximelor de 5 – 7 grade, mai scăzute în jurul datei de 7 decembrie (3 – 5 grade) şi medii ale minimelor de la -4 la 0 grade, mai ridicate în jurul datei de 7 decembrie (2 – 4 grade).

Pentru cea de-a doua parte a intervalului este estimată o evoluţie mai constantă a temperaturilor care se vor situa în jurul celor climatologic specifice primei decade a lunii decembrie, cu medii ale maximelor de 4 – 6 grade şi minime în jurul a 0 grade. Probabilitatea de precipitaţii va creşte începând cu data de 7 decembrie şi se va menţine ridicată până la finalul intervalului.

Crişana

În prima săptămână, vor fi alternanţe importante între zile, cu valori apropiate şi sub cele normale în această perioadă din an, cu maxime de 5 – 7 grade, mai scăzute în jurul datei de 7 decembrie (3 – 4 grade) şi minime între -4 şi -2 grade, mai ridicate în jurul datelor de 7 şi 8 decembrie (0 – 2 grade), mediat regional. Pentru cea de-a doua parte a intervalului de prognoză este estimată o evoluţie mai constantă a temperaturilor care vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice primei decade a lunii decembrie (maxime de 4 – 6 grade şi minime între -2 şi 0 grade). Probabilitatea de precipitaţii va creşte din 7 decembrie şi se va menţine ridicată până la finalul perioadei analizate.

Transilvania

În prima parte a intervalului, regimul termic va fi caracterizat de alternanţe importante între zile, cu maxime de 2 – 4 grade, mai ridicate în jurul datei de 6 decembrie (5 – 7 grade) şi minime de la -8 la -3 grade, mediat regional, mai ridicate în special în jurul datelor de 7 şi 8 decembrie (între -1 şi 1 grad). Pentru cea de-a doua parte a intervalului se estimează o evoluţie mai constantă a temperaturilor, cu maxime uşor pozitive şi minime nocturne negative. Probabilitatea de precipitaţii va creşte începând cu data de 7 decembrie şi se va menţine ridicată până la sfârşitul intervalului.

Maramureş

Pe parcursul primei săptămâni, regimul termic va fi caracterizat de alternanţe importante între zile, cu maxime de 2 – 4 grade, mai ridicate în jurul datei de 6 decembrie (6 – 8 grade) şi minime de până la -5 grade, mediat regional, mai ridicate în special în jurul datelor de 7 şi 8 decembrie (0 – 2 grade). Pentru cea de-a doua parte a intervalului este estimată o evoluţie mai constantă a temperaturilor care se vor situa în jurul celor climatologic specifice primei decade a lunii decembrie, respectiv maxime uşor pozitive, în medie de 2 – 4 grade şi minime nocturne negative, în medie de la -3 grade la -1 grad. Regimul pluviometric va fi caracterizat prin perioade în care precipitaţiile vor fi frecvente şi local mai însemnate cantitativ, cu o probabilitate mai mare în data de 8 decembrie.

Moldova

Intervalul va debuta cu valori termice apropiate de normele specifice perioadei, în medie se vor înregistra temperaturi maxime de până la 3 grade, iar minimele vor oscila între -5 şi -2 grade. În a doua săptămână din interval, 11 – 17 decembrie, valorile termice se vor situa uşor sub cele climatologic specifice perioadei, astfel încât vor fi, în medie, maxime în jurul a 1 grad, ziua, şi între -5 şi -4 grade, noaptea. Probabilitatea de precipitaţii se va menţine crescută până la finalul intervalului, începând cu data de 7 decembrie.

Dobrogea

Valorile termice vor creşte treptat în primele zile din interval, când se vor situa uşor peste normele specifice perioadei. Astfel, vor fi maxime de la 4 până spre 8 grade, respectiv minime de la -2 grade spre 4 grade (mai scăzute în primele două zile). Până la sfârşitul primei săptămâni din interval, temperaturile vor avea uşoare oscilaţii, urmând ca din a doua săptămână să se resimtă o scădere a acestora, situându-se în jurul celor specifice perioadei. Vor fi maxime de 4 – 5 grade şi minime între -1 şi 1 grad. În a doua săptămână, tendinţa este de răcire treptată, cu valori ce se vor apropia de mediile multianuale. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în ziua de 4 decembrie şi, din nou, începând din 7 decembrie, până spre finalul intervalului.

Muntenia

Regimul termic va fi apropiat de normal în prima săptămână, cu maxime cuprinse între 3 şi 7 grade, dar şi minime ce se vor încadra între -5 şi 3 grade. Temperatura aerului va marca o uşoară creştere în a doua săptămână, cu maxime cuprinse între 3 şi 9 grade şi minime de la -2 la 4 grade. Precipitaţiile vor fi deficitare, cu excepţia intervalului 7 – 11 decembrie, când vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate, predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă.

Oltenia

Temperaturile se vor menţine apropiate de cele normale în prima săptămână, cu maxime cuprinse între 3 şi 7 grade, precum şi minime ce se vor încadra între -6 şi 3 grade. Regimul termic se va menţine apropiat de normal în a doua săptămână, cu valori ce vor oscila uşor (maxime de 3 – 9 grade şi minime între -3 şi 4 grade). Precipitaţiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a intervalului, dar în intervalul 7-11 decembrie vor fi posibile cantităţi de apă moderate, predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă.

La munte

Vremea va fi rece pe parcursul întregului interval, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei. În acest sens, vor fi maxime cuprinse între -7 şi 4 grade şi minime ce se vor încadra între -14 şi 0 grade, cu ger la altitudini de peste 1.500 de metri. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 7 – 11 decembrie, când acestea, predominant sub formă de ninsoare, vor fi moderate cantitativ.