Mesajul lui Connect-R, după afirmațiile lui George Buhnici despre femeile cu celulită și vergeturi
Mesajul lui Connect-R, după afirmațiile lui George Buhnici despre femeile cu celulită și vergeturi. Încă o vedetă a reacționat în cazul jurnalistului, după discursul șocant pe care l-a avut pe plajă, la festivalul Neversea.
Artistul a transmis un mesaj plin de înțelepciune pe rețelele sociale, mărturisind că suntem mai mult decât trupul nostru.
Mesajul lui Connect-R, după afirmațiile lui George Buhnici
Connect-R este unul dintre zecile de persoane publice care au comentat pe marginea scandalului provocat de George Buhnici. Nu doar vedetele au luat atitudine, dar și alte organizații/asociații, oameni simpli, colaboratori de-ai jurnalistului, inclusiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), au reacționat în cazul celebrului vlogger și realizatorul podcastului IGDLCC (Informații gratis despre lucruri care costă), de pe YouTube.
În cazul în care se constată o faptă de discriminare, colegiul CNCD poate aplica o amendă contravențională între 2.000 și 100.000 de lei. George Buhnici, aflat la începutul lunii la festivalul Neversea, a criticat femeile cu celulită și vergeturi care vin la plajă, spunând totodată și despre soția sa, Lorena, că arată ca o minoră.
Connect-R este încă o voce care a comentat pe baza scandalului provocat de George Buhnici în ultimele zile. El a transmis un mesaj plin de înțelepciune pe rețelele sociale, unde îi invită pe fani să reflecte mai mult asupra a ceea ce contează cu adevărat și că oamenii, în general, înseamnă mai mult decât trupul lor.
“Jignirea nu poate să apară decât într-o minte egotică, o minte egotică care se identifică prea tare cu reflexia celui care deține mintea egotică, în oglindă. Cel care este îndrăgostit de sinele lui fals care consta în trupul lui și în mintea lui.
O minte cosmică, o minte neutră, nu poate să conțină astfel de idei precum jignirea. Încearcă să jignești soarele, ia vezi, poți? Încearcă să înțelegi că tot ce există peste ‘eu sunt’, vine dintr-o minte egotică, care din punctul meu de vedere este o minte bolnavă, sau o minte care nu este în adevăr.
Eu sunt frumos, eu sunt urât, eu sunt fără celulită, eu sunt fără vergeturi, ah, ‘m-a jignit pe mine’. Ești mai mult decât trupul tău și decât mintea ta.
De altfel, dacă ai merge pe stradă și cineva ar striga în spatele tău: ‘Băi prostule!’, și te-ai întoarce, e evident că tu ai o problemă și ai uitat ,că , de fapt, în viață nu este despre ce ți se întâmplă ție, ci despre cum răspunzi la ce ți se întâmplă ție.
Renunțați la ego, acest fruct al minții condiționate, și atunci poate să vină și Buhnici, și mama lui Buhnici să zică absolt ce vrea pentru că nu va fi despre ce zice Buhnici ci despre cum te simți tu la ceea ce spune Buhnici.
Dacă tu ești ok cu tine, dacă tu nu te identifici cu trupul tău și ești conștient că ești mai mult decât trupul tău, atunci jignirea nu poate să apară pentru că e clar că ai ieșit din identitatea ta falsă, din mintea ta egotică. Fiți aici și acum”, a transmis el pe rețelele sociale.
Declarațiile controversate ale lui George Buhnici
În urmă cu doar câteva zile, George Buhnici, aflat la festivalul Neversea cu soția, a susținut că ar prefera să vadă o piele fără vergeturi pe plajă și le-a sugerat femeilor să mai treacă pe la „săliță.
„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze. Suntem la festival, putem să dăm vina pe orice (…). Bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor!
Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul.
Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!, a declarat George Buhnici la Antena Stars.