Mesaj transmis înainte de Masterchef 2024! Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu sunt gata de un nou drum

de: BZI.ro
09:25, 03 iun. 2024

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, revin în fața camerelor de luat vederi. Cei trei chefi au transmis un mesaj înainte de Masterchef 2024. Aceștia au povestit despre competiția culinară ce va începe în curând pe Pro TV.

Mesaj transmis înainte de Masterchef 2024

Emisiunea culinară MasterChef revine pe micile ecrane și îi readuce în atenția publicului pe cei trei chefi celebri, care au dispărut de ceva timp de pe micile ecrane. Astfel, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea așteaptă cu sufletul la gură să descopere noi talente în bucătărie și să vadă cum vor fi surprinși de bucătarii amatori. Cei trei se arată extrem de entuziasmați și nerăbdători de a degusta zeci de preparate diferite, din toate colțurile țării.

Fanii emisiunii MasterChef sunt avertizați să se pregătească de o nouă „călătorie” în lumea gastronomică. Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au oferit detalii din culisele emisiunii care va rula la Pro TV, în această toamnă. Foștii chefi de la Antena 1 au mărturisit că sunt nerăbdători să revină la bancurile de lucru și să îi întâmpine pe noii concurenți.

„Era normal să fie o știre atât de importantă, pentru că noi am început era jurizării farfuriilor în Țara Românească. Deci cu noi a început practic acest spectacol gastronomic“, a spus Cătălin Scărlătescu.

Mesajul celor trei bucătari pentru concurenți

Cei trei au dezvăluit și de ce le-a fost cel mai dor din această competiție, dar și pentru cine este dedicată competiția. Astfel, se pare că nu este un format pentru bucătarii profesioniști, ci pentru cei aflați la început de drum, cărora acest concurs le-ar putea schimba viața.

„Practic, ne-a lipsit pasiunea bucătarului amator care să își schimbe viața pe bune după MasterChef și să devină un chef în industria pe care, să zicem, Cătălin a inventat-o. E o surpriză și pentru noi, pentru că nici noi nu știm exact, exact la ce să ne așteptăm, pentru că mai avem puțin să începem filmările. Avem echipa de producție la Iași“, a menționat Florin Dumitrescu.

Chef Cătălin Scărlătescu a mai precizat că bucătăria nu s-a născut în palate. Acesta a mai spus că bucătăria a început în casele oamenilor. Drept urmare, el spune că e foarte interesant să vină oamenii cu ceea ce fac ce e mai gustos acasă.

„Dragii mei, bucătăria nu s-a născut în palate, tot în casele oamenilor a început, așa că e foarte interesant să vină ei la tine cu ce fac mai gustos acasă. Aia mi se pare mie spectaculos, că vin să arate ce fac. E cel mai bine“, a precizat Cătălin Scărălătescu.

La rândul său, chef Sorin Bontea a precizat că are emoții în ceea ce privește prima zi de filmare. El spune că se simte de parcă o ia de la început. Chiar și așa, el spune că așteaptă cu nerăbdare întoarcerea la TV.

„Da! Simt că o iau de la început și nu știu ce se va întâmpla. Sincer, nu știu ce voi face, cum voi face, dar aștept cu nerăbdare, plin de emoție primii concurenți”, a zis Sorin Bontea, care a transmis un mesaj înainte de Masterchef 2024.