Membrii guvernului au ajuns la Cotroceni și depun jurământul – LIVE VIDEO
Premierul Marcel Ciolacu și membrii guvernului PSD-PNL-UDMR au ajuns, luni seară, la Palatul Cotroceni, unde depun jurământul de învestitură în fața șefului statului, după ce cabinetul a primit votul de învestitură al Parlamentului.
Primii care au depus jurământul au fost premierul Ciolacu și vicepremierul Marian Neacșu, după care urmează și ceilalți membri ai Executivului.
Guvernul Ciolacu 2 a primit în Parlament 240 de voturi pentru
Guvernul Ciolacu 2 a primit în Parlament 240 de voturi pentru, cu 6 voturi mai mult decât necesarul de 234 de voturi pentru învestitură.
Au fost prezenţi 450 de deputaţi şi senatori. La vot, s-au înregistrat 383 de voturi valabil exprimate, din care 240 voturi au fost ”pentru” şi 143 de voturi împotrivă.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, după votul din plenul comun, că speră la un dialog atât cu cei der la Putere cât şi cu cei din Opoziţie.
„Sper din tot sufletul să avem un dialog în toţi aceşti patru ani, atât cu colegii de la putere, cât şi cu cei din opoziţie”, a afirmat premierul.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, la ieşirea din sala de plen, dacă este mulţumit de numărul voturilor obţinute şi a afirmat: ”Atât s-a putut”.