Medvedev, reacție după ce a fost emis un mandat de arestare pe numele lui Putin: „Să fie folosită această hârtie pe post de hârtie igienică”
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a răspuns în mod ironic.
„Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin. Nu este nevoie să explicăm de ce ar trebui să fie folosită această hârtie pe post de hârtie igienică”, a fost reacția lui Dmitri Medvedev, pe Twitter.
Ce spune ministerul rus al Afacerilor Externe
De asemenea, Maria Zakharova susține că mandatul este nul din punct de vedere juridic pentru Rusia, deoarece nu este parte la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale.
„Deciziile Curții Penale Internaționale pentru țara noastră nu au nicio semnificație, inclusiv din punct de vedere juridic”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova.
„Rusia nu este parte la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și nu are nicio obligație în temeiul acestuia. Rusia nu cooperează cu acest organism, iar posibilele ‘rețete’ de arestare emise de Curtea Internațională de Justiție vor fi nule din punct de vedere juridic pentru noi”, a declarat Zakharova.
Șeful Comisiei Consiliului Federației pentru Legislație Constituțională și Construcții de Stat din Federația Rusă, Andrei Klishas, a declarat că mandatul CPI nu are temeiuri și consecințe legale în Rusia.
„Acum, jurisdicția CPI nu este recunoscută nu numai de Rusia, ci și de o serie de state care sunt membre ale Consiliului de Securitate al ONU. După ce a luat o decizie atât de absurdă, CPI s-a angajat pe calea auto-lichidării”, a scris oficialul rus pe canalul său de telegram, relatează Interfax. În opinia sa, „Rusia trebuie să emită imediat un mandat de arestare a tuturor judecătorilor CPI”.
Reacția Ucrainei
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, salută decizia Curții Penale.
„Roțile justiției se învârt: Aplaud decizia CPI de a emite mandate de arestare pentru Vladimir Putin și Maria Lvova-Belova pentru transferul forțat al copiilor ucraineni. Criminalii internaționali vor fi trași la răspundere pentru furtul de copii și pentru alte crime internaționale”, a spus Kuleba, pe pagina sa de Twitter.
Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev: „Este începutul sfârșitului Federeației Ruse”
„Lumea s-a schimbat. CPI a emis un mandat de arestare pe numele ‘strategului’ Putin. Este un semnal clar pentru elitele Rusiei despre ceea ce li se va întâmpla și de ce nu va fi ‘ca înainte’. Este începutul sfârșitului Federeației Ruse în forma sa actuală pe scena mondială. Este o procedură legală clară. Așteptați doar”, a comentat Podoliak.