Medvedev cere Occidentului să se hotărască: sancţionează Rusia sau îi cere ajutorul?
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev consideră că derutant faptul că Occidentul sancționează Rusia şi apoi are pretenția de a-i cere ajutorul, garantându-i aprovizionarea cu alimente.
Precizăm faptul că Rusia şi Ucraina asigură 30% din aprovizionarea cu alimente a planetei.
Dmitri Medvedev: Occidentul sancţionează Rusia sau îi cere ajutorul?
Dmitri Medvedev consideră halucinantă această atitudine a Occidentului, în care sancţionează Rusia, dar în acelaşi timp îi cere garantarea aprovizionării cu alimente. Această discuţie vine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a acuzat joi, 19 mai, Moscova, la o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU găzduită de Statele Unite, că a luat ostatică „aprovizionarea cu alimente a milioane de ucraineni şi a milioane de alte persoane din întreaga lume”.
„Ţara noastră este pregătită să îşi asume toate obligaţiile. Dar aşteaptă, de asemenea, ajutorul partenerilor săi comerciali. În caz contrar, nu are sens: pe de o parte ne pun sancţiuni nebuneşti şi pe de altă parte ne cer să asigurăm aprovizionarea cu alimente. Nu merge aşa, nu suntem idioţi”, a declarat pe actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Medvedev.
Statele Unite şi Rusia s-au învinuit recipric joi, 19 mai, pentru agravarea insecurităţii alimentare în întreaga lume, Washingtonul solicitând Moscovei să permită deblocarea exporturilor de cereale ucrainene în porturile de la Marea Neagră.
„Nu mai blocaţi porturile Mării Negre! Permiteţi libera circulaţie a navelor, trenurilor şi camioanelor care transportă alimente în afara Ucrainei. Nu mai ameninţaţi cu suspendarea exporturilor de alimente şi îngrăşăminte către ţările care vă critică războiul de agresiune”, a spus Antony Blinken.
Denunţând dorinţa occidentală „de a face Rusia să îşi asume vina pentru toate problemele lumii”, Vasâli Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a respins în bloc acuzaţiile occidentale în ansamblu.
Criza alimentară din lume există de multă vreme, iar cauzele sale fundamentale provin dintr-o spirală inflaţionistă” alimentată de costurile în creştere ale asigurărilor, fluxurilor logistice dificile şi „speculaţiilor pe pieţele occidentale”, a spus diplomatul rus.
Serghei Lavrov acuză Uniunea Europeană de furt
Într-un alt context, amintim că Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a calificat drept furt inițiativa șefului diplomației europene, Josep Borrell, de a transfera activele înghețate ale Federației Ruse către partea ucraineană.
„[Această propunere] este, am putea spune, un furt, pe care nici măcar nu încearcă să îl ascundă”, a declarat el într-o conferință de presă în urma unei vizite la Alger.
Ministrul rus de externe a criticat acțiunile Occidentului de a îngheța banii Băncii Centrale a Afganistanului, afirmând că țările occidentale nu doresc să direcționeze aceste fonduri către nevoile populației afgane.
„Au înghețat în America banii care aparțin Afganistanului, băncii centrale afgane, și vor să îi folosească nu pentru nevoile populației afgane, care a suferit de pe urma consecințelor șederii de douăzeci de ani a țărilor NATO, ci vor să îi folosească în alte scopuri care nu au legătură cu refacerea economiei afgane”, a adăugat oficialul rus.
Conform ministrului, Uniunea Europeană, neavând o politică externă proprie, se bazează în totalitate pe linia Washingtonului. Lavrov l-a sfătuit pe șeful diplomației europene să nu uite că este „șeful diplomației, nu un lider militar în Uniunea Europeană”