Medicul Zenaida Ilisei, despre analize de sânge: „Frecvența acestora poate preveni bolile grave!”

de: Cezara Moraru
08:35, 16 feb. 2022

Există situații în care unele analize de sânge să arate afecțiuni neașteptate și lipsite de simptome. Persoanele cu schema completă de vaccin COVID-19 au risc mai mic de reinfectare, conform analizelor biologice moleculare. Chiar și testele RT PCR pot prezenta erori legate de acuratețe.

Analizele de sânge sunt frecvent recomandate de către medici, fie pentru un control de rutină al stării de sănătate, fie pentru a diagnostica și urmări evoluția unor boli.

Hemoleucograma completă (HLG) reprezintă cea mai comună și indicată analiză de rutină, deoarece oferă informații referitoare la diferiți parametri ai sângelui: număr de leucocite, trombocite sau hemoglobina. Valorile acestor rezultate sunt influențate de vârstă, anumite medicamente sau gradul de hidratare.

Analizele de sânge sunt frecvent recomandate de către medici, fie pentru un control de rutină al stării de sănătate, fie pentru a diagnostica și urmări evoluția unor boli

Analize de sânge: Rezultatele se pot modifica de la o zi la alta

Mulți pacienți ajung să descopere că suferă de alte afecțiuni față de cele pentru care se prezintă. Acest fapt este pus pe seama lipsei de simptome a multor boli, care dau semne în stadii avansate, precum leucemia.

„Leucemia apare atunci când pacientul are un număr foarte mare de leucocite. Se face un frotiu periferic al sângelui – o investigație de laborator prin care sunt examinate microscopic elementele constitutive sangvine in cadrul evaluărilor specifice la pacienții cu suspiciuni de cancer hematologic (leucemii, limfoame, mieloame). Noi nu punem un diagnostic, ci transmitem exact ceea ce vedem în analiză medicilor din clinică. Dacă nu ține de specialitatea noastră, pacientul este trimis într-un spital de profil.

Din păcate de cele mai multe ori descoperim întâmplător astfel de boli. Pacienții vin la noi cu alte afecțiuni. Analizele trebuie repetate înainte de a se stabili clar un diagnostic, mai ales că analizele se pot modifica zilnic. Alimentele sau tratamentul medicamentos influențează foarte mult”, precizează Dr. Zenaida Ilisei, medic specialist medicină de laborator și biologie moleculară la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași.

Medicul Zenaida Iliesei atenționează asupra pericolului automedicației

Medicul Zenaida Ilisei: „Testele PCR pentru depistarea SarsCoV2 pot ieși fals negative”

Pentru diagnosticul infecției cu noul virus se recomandă testele RT-PCR. Există uneori situații în care acestea pot fi neconcludente, dar de cele mai multe ori, dacă se realizează o recoltare corectă, sunt eficiente.

„În cazul în care nu există suficientă încărcătură virală în momentul recoltării, testele RT PCR pentru depistarea SarsCoV2 pot ieși negativ iar la două zile, la o nouă retestare se pozitivează. Standardul de aur este graficul după care ne ghidăm. Acesta are o specificitate și o sensibilitatea de 98%.

În funcție de acest test noi oferim pacienților pozitivi un CT, un test semicantitativ ce ne spune cu aproximație încărcătura virală pe care o avea bolnavul în ziua recoltării. Anticorpii nu rezistă în organism foarte mult timp. Aceștia diferă de la o persoană la alta, la unii fiind prezenți mai puțin de două luni”, menționează medicul Zenaida Ilisei.

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași efectuează în medie 300 de teste COVID-19

Majoritatea reinfectărilor cu SarsCov2 apar la nevaccinați

În ultima vreme, specialiștii se focusează spre a observa situația reinfectărilor. Există diferențe între cei vaccinați și cei nevaccinați. Persoana cu un rezultat pozitiv la testul RT-PCR are infecția activă, drept urmare, indiferent dacă are sau nu simptome trebuie să se izoleze pentru a nu răspândi infecția mai departe. După trecerea prin boală, se recomandă un set de analize la sânge pentru a se observa dacă pacientul se află în parametri optimi.

„În prezent se fac cam 250-300 analize de sânge pe zi, în clinica noastră. O statistică se face în acest sens în spital. Din ce am observat noi, sunt puțini pacienții care s-au reinfectat fiind vaccinați cu două sau chiar trei doze de vaccin. Acest fapt era observabil în momentul în care încărcam și raportam rezultatele în Corona Forms.

Pacienții reinfectați care veneau la testare, erau în mare parte nevaccinați. Mai erau cazuri în care aveau fie doar o doză, majoritatea cu AstraZeneca, fie făceau prima doză și se răzgândeau din cauza reacțiilor adverse. Pacienții cu toate dozele nu s-au reinfectat în număr mare”, mai spune medicul Zenaida Ilisei.

Leucemia apare atunci când pacientul prezintă un număr foarte mare de leucocite