Medicul Streinu-Cercel, adevărul despre incendiul din Constanța. Care sunt, de fapt, cauzele acestei tragedii
Vineri a avut loc un incendiu de proporții la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, la secția de terapie intensivă, motiv pentru care a fost activat planul roșu de intervenție. Incidentul a fost unul de proporții, care s-a soldat cu decese. Medicul Streinu-Cercel a vorbit și el despre incendiu și a explicat care au fost, de fapt, cauzele.
Streinu-Cercel, totul despre incendiu
În urma acestui incident grav, și-au pierdut viața șapte persoane care se aflau la ATI Covid, în timp ce alte trei au fost salvate de către cei care le-au scos pe geam. Flăcările s-au extins rapid, dar bilanțul nu a fost atât de mare precum în situațiile precedente. Totuși, rămâne o tragedie care s-ar mai putea repeta, având în vedere situația din țară.
Adrian Streinu-Cercel, după incendiul de la Constanța, a ieșit public și a vorbit și el despre tragedie. A transmis un mesaj de condoleanțe pentru familiile îndurerate și a explicat că problema nu este la o singură persoană, ci la mai multe, pentru că situația deja s-a repetat de multe ori și este clar că tragediile nu se opresc aici, având în vedere că toți au așteptări mari de la clădiri vechi, neabilitate.
El a scos în evidență faptul că este imposibil ca spitalele să primească avize, autorizații de incendiu, având în vedere că acestea sunt vechi și nu corespuns prezentului.
“Nu putem să venim cu niște cerințe de 2022, din punct de vedere a așa-zisei preveniri a incendiilor, pentru niște construcții care sunt făcute în anii 1960. Poate ne venim odată în minte și realizăm că acest lucru nu se poate. Cerem niște lucruri absurde și nu dăm autorizații pentru că nu corespund cu cerințe din 2021. Fraților, unde suntem?”, a adăugat specialistul.
Medicul Adrian Streinu-Cercel a avut un mesaj dur pentru cei de la putere, susținând că măsurile se schimbă de la o zi la altă și nu aduc niciun beneficiu, pentru că doar derutează oamenii și nu oferă nicio protecție împotriva îmbolnăvirii.
Protest după incendiu
Zeci de persoane s-au strâns în fața Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, vineri seară, pentru a protesta la adresa celor de la conducere. Printre mulțimea de oameni s-au aflat și fani ai Farului, care au pus un banner uriaș pe gardul spitalului, care conținea un mesaj dur:
“Faceți congrese, vă luptați pentru putere / Spitalele ard, România plânge de durere”.