Medicul Monica Pop avertizează populația în privința unor medicamente care pot duce la orbire
Populația României, și nu numai, apelează tot mai des la automedicație, uitând să țină cont de reacțiile adverse, care pot fi extrem de periculoase. Indiferent că ne referim la antibiotice, considerate de unii oameni tratament universal, sau vorbim de banalul paracetamol, nelipsit din casele românilor, oamenii nu acordă atenție sfaturilor specialiștilor.
În urmă cu câteva zile, un bărbat din judeţul Botoşani, infectat cu coronavirus, a decedat după o supradoză de paracetamol. Bărbatul a luat decizia de a se trata singur acasă, însă nu a respectat doza recomandată, distrugându-și ficatul cu zeci de pastile de paracetamol.
La finalul săptămânii trecute, bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, iar în mai puțin de o zi, a suferit o insuficienţă de organe, iar inima i s-a oprit.
Pentru a-i salva viața, medicii nu au mai putut face nimic. Potrivit recomandărilor specialiștilor, cantitatea maximă admisă de paracetamol în 24 de ore este de 4.000 de miligrame, pe când bărbatul din Botoșani a luat, timp de mai multe zile, 6.000 de miligrame, fapt care l-a condus spre o supradoză şi i-a distrus ficatul.
Medicul Monica Pop vorbește despre efectele advserse ale unor medicamente luate de milioane de femei
Monica Pop, medic oftalmolog, trage un semnal de alarmă în privința anticoncepționalelor. Acestea sunt considerate cu risc pentru vedere, chiar și cele nou apărute.
”Singurii care le recomandă în continuare sunt ginecologii, fără a lua în calcul că riscul de accidente cerebrale e foarte mare atât în cazul persoanelor cu probleme vasculare, tromboze, cât și în cazul femeilor sănătoase. Din 100 de femei, cinci pot experimenta aceste efecte”, a avertizat oftalmologul Monica Pop.
Pe lista medicamentelor care cresc presiunea intraoculară sunt cele de tip Viagra, antidepresivele și somniferele, cele care tratează ulcerul și toate medicamentele ce provoacă uscăciunea gurii.
”Acestea din urmă conțin atropină și beladonă, contraindicate în glaucom. Acum câțiva ani, într-o singură noapte, mi-au venit șapte pacienți cu pupilele dilatate și vedere proastă. Nu luaseră niciun medicament, nu sufereau de nicio boală. Toți mâncaseră un anumit tip de halva cu beladonă”, a mai spus medicul Monica Pop.
Valeriu Gheorghiță, despre pacientul care a decedat din cauza supradozei de paracetamol
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19, a avuta o primă reacţie, după ce a aflat că o persoană din Botoșani s-a stins din viață, din cauza automedicației excesive cu paracetamol.
Acesta a adus în vederea persoanelor care sunt simptomele care apar în cazul pacienților infectaţi cu noul coronavirus și care ar trebui să reprezinte „un semnal de alarmă” și să îi facă pe oameni să meargă la spital, nu să se trateze acasă.
„Sunt situații care sunt nedorite. Oamenii trebuie să înțeleagă că atunci când sunt diagnosticați cu infecția cu COVID-19 trebuie să țină legătura cu medicul de familie. Dacă sub tratamentul la domiciliu evoluția nu este favorabilă, atunci este un semnal de alarmă și trebuie să ne adresăm serviciilor de specialitate într-un spital care se ocupă cu monitorizarea și tratamentul pacienților cu coronavirus așa încât să beneficiem de investigații și respectiv de un tratament în concordanță cu starea medicală”, a precizat dr. Valeriu Gheorghiţă.