Medicul Cristian Oancea, despre pandemia de coronavirus: „Dracul chiar e negru, chiar e negru, negru”
Directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Cristian Oancea trage un semnal de alarmă asupra celor care i-au în râs pericolul noului coronavirus. Acesta susține că afirmațiile despre SARS-CoV-2 făcute de doctori în România sunt luate în derâdere. Medicul încurajează respectarea măsurilor recomandate pentru a nu ajunge în situația ca pentru cineva drag lor să fie prea târziu.
”Ne este în genă să ne batem joc și să facem haz de necaz. Românii au o vorbă: dracul nu e așa de negru. Noi putem să spunem că dracul chiar e negru, chiar e negru, negru. Dacă vom continua cu această atitudine iresponsabilă – și uitați-vă ce se întâmplă pe litoralul românesc, unde sunt sute de mii de oameni, nu poartă măști sunt la grămadă- degeaba îndemnăm noi la responsabilitate și degeaba suntem aici, non stop în spitale, pentru că adevărată luptă se dă în stradă, acolo unde trebuie să porți masca corect, să păstrezi distanța fizică de 2 metri între tine și interlocutor, acestea sunt măsuri simple care-ți pot salva viața. Până nu pierzi pe cineva drag, nu conștientizezi, din nefericire” a declarat medicul Cristian Oancea.
Semnal de alarmă tras de Virgil Musta: „Riscul de contaminare este mult mai mare!“
Virgil Musta, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, trage un semnal de alarmă în legătură cu prutarea măștii de protecție de către toți vânzătorii din piețele agroalimentare.
„Aș recomanda ca toți vânzătorii să poarte neapărat masca. Trebuie să se urmărească acest lucru pentru că dacă unul dintre ei este contaminat, el potențial contaminează clienții, marfa și așa mai departe”, a declarat Virgil Musta.
Semnal de alarmă tras de Virgil Musta: „Și persoanele care intră în piață ar trbeui să poarte mască“
Mai mult, medicul infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a precizat că pentru a evita infectarea ar trebui ca și persoanele care merg să cumpere din piețele agroalimentare ar trebui obligate să poarte mască de protecție.
„Pe de altă parte și persoanele care intră în piață, eu aș obliga, chiar dacă este în aer liber, să poarte mască, pentru că este totuși o zonă mai aglomerată.
Dacă se evită cozile și aglomerația în fața unui stand, sau în momentul în care este prea multă lume în piață ar trebui sa se efectueze la intrare un control al persoanelor, prin care să se regleze numărul de oameni care să fie în piață, tocmai pentru a se evita o aglomerație foarte mare“, a menționat Virgil Musta.