Medicul care l-a tratat pe cântăreţul Petrică Mîțu – Stoian a avut o primă reacţie. Care ar fi posibila cauză a decesului

de: Bujor Elena Nicoleta
12:44, 08 nov. 2021

Medicul care l-a tratat pe îndrăgitul artist Petrică Mîțu-Stoian, care a murit la vârsta de doar 61 de ani, în timp ce efectua proceduri de recuperare la o clinică privată a avut o prima reacție.

”Se consideră că valorile foarte mari ale INR-ului, mai mari de 6-7, predispun și la accidente spontane hemoptizice. Mai ales în cazul tusei foarte puternice sau expunerii la curse lungi cu avionul sau alte situații asemănătoare.

Dacă se discută această situație de barotraumă, dumnealui trebuia să expectoreze în timpul tratamentului sau imediat după ca să se considere această situație”, a povestit medicul care l-a tratat pe Petrică Mîțu-Stoian, la Antena3.

Prima reacție a clinicii unde Petrică Mîțu-Stoian era tratat post-COVID-19

De asemenea, și Clinica Nera, unde cântărețul Petrică Mîțu-Stoian efectua un tratament post-COVID-19, a transmis faptul că unitatea medicală nu se ocupă de medicația cronică a pacienților.

”Clinica Nera nu administrează medicația cronică a pacienților, acest lucru este în responsabilitatea pacienților și a aparținătorilor. Tratamentul cu oxigen hiperbar, mai ales în dozele mici de testare a toleranței, nu poate crește valoarea INR (anticoagularea sângelui). Eventualele barotraume ce pot fi posibil atribuite expunerii mediului hiperbar apar obligatoriu în timpul sau imediat după încheierea ședinței;

La valori INR 6-7, constatate la Sp Reșița, hemoptizia poate apare și spontan sau după un episod de tuse severă și reprezintă o complicație directă a tratamentului necontrolat cu anticoagulante, tratament administrat înainte de sosirea la Clinică. În clinica Nera au fost tratate mai bine de 600 de persoane cu un total de peste 4000 de terapii hiperbare efectuate de la începutul activității.

Clinica Nera beneficiază de cel mai avansat sistem de tratament prin oxigenoterapie hiperbară și de personal profesionist calificat. Clinica are o reputație bună în rândul pacienților ce au beneficiat de acest tratament. Atât pacienților cât și vizitatorilor noștri le dorim sănătate și putere”, este comunicatul clinicii unde Petrică Mîțu-Stoian a fost tratat.

Sora artistului, acuzații grave

Mai mult decât atât, sora îndrăgitului interpret de muzică populară a acceptat efectuarea unei autopsii, după ce a aflat că alte trei persoane au avut probleme mari de sănătate în urma oxigenării excesive la clinica privată unde artistul a mers pentru recuperarea după infectarea cu noul coronavirus.

„Da facem autopsia pentru că s-au sesizat procurorii. Sunt mai multe persoane care au păţit. Vin oameni afectaţi de acolo de la clinică. El avea 15 ședințe. I s-a făcut rău după prima ședință. Faci o ședință şi te ia cu salvarea? Înseamnă că ceva nu a fost în regulă acolo”, a spus sora artistului Petrică Mîţu Stoian pentru Antena 3.

Îndrăgitul artist Petrică Mîțu-Stoian a murit

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit în data de 6 noiembrie 2021, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID-19. Reamintim faptul că îndrăgitul cântăreț, în vârstă de 61 de ani, se afla în tratament post-COVID, însă sâmbătă s-a simțit rău și a ajuns din nou la spital, în Reșița.

Din cauza stării septice, interpretul a fost internat de urgență la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Din nefericire, interpretul a decedat. Petrică Mîțu Stoian era originar din zona Plaiului Cloșanilor, județul Mehedinți.

Conform unor surse medicale, după ce a trecut de infecția cu SARS – COV – 2, computerul tomograf arăta, în septembrie, că plămânul este bine.

Sâmbătă, la un nou CT, artisului i-au apărut bule de gaz pe plămân, în partea de sus. În acest context, nu este exclus ca acele bule să fi apărut în urma „forțării de oxigen” pe care o presupune terapia hiperbară pentru că, afirmă medicii, asemenea modificări nu pot apărea de la o zi la alta.