Medicii ieșeni au salvat o femeie de 3 ori de la moarte! Dr. Florin Roșu: ”Am readus-o la viață și a plecat acasă pe propriile picioare”

de: Andreea Pădurescu
02:00, 19 feb. 2022

Minunile există! Medicii ieșeni au salvat o femeie de 3 ori de la moarte, după ce a fost găsită în propria locuință în stop cardio-respirator. Aceasta a fost diagnosticată și cu Covid-19 și a ajuns în stare critică la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, unde a stat internată vreme de mai bine de o lună

Echipa medicală de la Spitalul de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” din Iași a reușit să readucă la viață o pacientă în vârstă de 50 de ani care a suferit 3 stopuri cardio-respiratorii. Minunea s-a întâmplat după 36 de zile de spitalizare în Secția ATI, după ce a ajuns la unitatea medicală în stare extrem de gravă.

”Cu credință, rigoare medicală, adaptare la nevoile pacientului și colaborarea eficientă a unei echipe medicale dirijată ca la carte, da, se poate! După 36 de zile de luptă contracronometru, pe unul dintre paturile de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, pacienta noastră cu puțin peste 50 de ani s-a întors acasă cu posibilitatea de a-și relua activitățile cotidiene. Este deznodământul uneia dintre poveștile cu final fericit pe care le-am trăit, nu doar le-am tratat alături de pacienții cu Covid-19”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” din Iași.

Amintim că un fost pacient tratat la Spitalul de Boli Infecțioase s-a întors la unitatea spitalicească să le mulțumească medicilor că l-au salvat.

Medicii ieșeni au salvat o femeie de 3 ori de la moarte, după ce a fost găsită inconștientă în propria casă

Povestea cu final fericit a femeii de 50 de ani a început în urmă cu mai bine de o lună, când a fost găsită în propria casă, în stop cardio-respirator. Un echipaj medical a ajuns de urgență la fața locului, preluând pacienta și transferând-o la Spitalul ”Sf. Spiridon”. Aceasta era nevaccinată împotriva Covid-19 și prezenta mai multe comorbidități. În urma rezultatului pozitiv al testului PCR, femeia a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase.

”A fost transportată ințial la Spitalul «Sf. Spiridon», după ce a fost găsită în locuința ei în stop cardio-respirator. Aceasta era nevaccinată anti SARS-CoV-2, anamneza și consulturile de specialitate au arătat o importantă patologie cardiovasculară, hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă cronică, angină pectorală de efort, cardiopatie dilatativă bloc ram stâng, hepatită cu virus B, gușă nodulară. Pacienta prezenta pneumonie severă cu afectare pulmonară în proporție de 70 la sută și un test PCR pozitiv. Având acest rezultat a fost adresată spitalului nostru”, a precizat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” din Iași.

Dr. Florin Roșu: ”La nici 2 ore de la internare s-a instalat al treilea stop cardio-respirator”

Imediat ce a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase, pacienta a fost internată în Secția ATI, deoarece starea acesteia era una critică. Tratamentul Covid-19 a fost personalizat în acest caz și a fost atent asociat cu medicația necesară tratării comorbidităților de care suferea pacienta.

”Pacienta a fost admisă pe Secția de Terapie Intensivă. Starea pacientei era critică și a fost sedată. La nici 2 ore de la internare se instalează al treilea stop cardio-respirator. Al doilea stop cardio-respirator s-a instalat în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului «Sf. Spiridon», dar, cu eforturile personalului, după 15 minute, pacienta reia activitatea cardiacă. Tratamentul a fost personalizat, așa cum procedăm la fiecare pacient în parte, fiind o provocare, însă, de fiecare dată. Medicația din protocolul Covid a fost atent asociată cu medicația necesară tratării comorbidităților de care suferea pacienta. A fost sub observație 24 din 24 de ore”, a spus dr. Florin Roșu.

Amintim că cei mai mulți dintre pacienții cu Covid-19 internați în Secțiile ATI, în valul 5, erau infectați cu tulpina Omicron.

După aproximativ două săptămâni de la internare pacienta a fost detubată

Evoluția pacientei a fost una foarte bună. Primele semne de revenire au fost după aproximativ două săptămâni de la internare, când a fost detubată. După ventilația non-invazivă, aceasta a fost conecatată la două surse de oxigen, fiind încurajată de echipa medicală să facă această schimbare ce arăta evoluția favorabilă a stării ei de sănătate.

”În a cincea zi de spitalizare se oprește sedarea continuă în vederea evaluării neurologice, iar pacienta răspunde doar la stimulii dureroși. În a 11-a zi de spitalizare se încearcă detubarea pacientei, aceasta răspunzând cu ușurință stimulilor verbali. Inițial a fost trecută pe ventilație non-invazivă și, la doar câteva ore distanță, pe 2 surse de oxigen. Tratamentul medicamentos a fost dublat de kinetoterapie respiratorie și de consiliere psihologică, la cerere și din oficiu, pentru a fi încurajată să lupte până la capăt, acum că era conștientă de ce i se întâmpla. Ziua 36 din ”jurnalul de Covid”, foaia de observație a doamnei a fost semnată cu bucurie de medicul curant, pentru că pe aceasta scria «Externare!»”, a încheiat dr. Florin Roșu.

Medicii ieșeni au salvat-o pe femeie de 3 ori de la moarte, după ce a suferit mai multe stopuri cardio-respiratorii.