Medicii i-au pus greșit diagnosticul Mioarei Roman și i-au prescris un tratament necorespunzător. Catinca Roman, amănunte despre starea de sănătate a mamei sale: ,,Ea, de fapt, avea sindrom…”
Fiica Mioarei Roman a oferit noi declarații despre problemele de sănătate cu care se confruntă mama ei.
Catinca Roman a dezvăluit că mama ei a traversat o perioadă dificilă, din cauza unui tratament necorespunzător, prescris de medici. Sora Oanei Roman a mărturisit că specialiștii au diagnosticat-o greșit pe cea care i-a dat viață și de aceea femeia nu s-a simțit prea bine, în ultima perioadă.
Catinca Roman: „Nu a fost bine diagnosticată, asta a fost ideea”
Catinca Roman s-a îngrijorat pentru mama ei, când a văzut că starea de sănătate a acesteia nu este una tocmai bună. Așadar, fiica Mioarei Roman a decis ca femeia să fie supusă unui nou control medical, pentru mai multe investigații.
Ulterior, specialiștii au constatat că fosta soție a lui Petre Roman a fost diagnosticată cu Parkinson, deși ea suferea de sindrom parkinsonian, iar tratamentul fusese unul necorespunzător, în tot acest timp:
„Nu a fost bine diagnosticată, asta a fost ideea.
A fost diagnosticată cu Parkinson și ea, de fapt, avea sindrom parkinsonian, plus încă niște mici probleme. Sigur că tratamentul era pentru Parkinson așa că, dacă vă aduceți aminte momentele acelea în care ea nu prea se simțea prea bine, era din cauza tratamentului, în cea mai mare parte”, a povestit Catinca Roman, în cadrul unei emisiuni TV.
„Ne-am dat seama că nu e ok și tot căutam cauzele”
Catinca a mărturisit că i-a luat ceva timp până a reușit să vadă cauza stării de sănătate a mamei sale. Sora Oanei Roman a dezvăluit că cea care i-a pus diagnosticul corect Mioarei Roman a fost o doctoriță psihiatru, care a ajutat-o foarte mult pe femeie să își revină, cu un nou tratament:
„A urmat tratamentul câteva luni din fericire, până când ne-am dat seama că nu e ok și tot căutam cauzele.
Am ajuns la o doamnă doctor psihiatru nemaipomenită care a consultat-o, a constatat că diagnosticul nu este bine pus și după aceea i-a schimbat tratamentul. Ne-a îndreptat și spre o doamnă doctor neurolog și ne-au ajutat foarte mult și pe noi, și pe mama să fie lucrurile ok. Este la centrul de recuperare, are prieteni și se simte bine”, a mai spus Catinca Roman, în cadrul aceleiași emisiuni TV.