Medicii de la Maternitatea Elena Doamna încă nu şi-au luat salariile pe decembrie. Reacția managerului unității medicale – UPDATE
Personalul medical printre care și medicii de la Maternitatea Elena Doamna din Iași incă nu şi-au luat salariile aferente pe luna decembrie. Conform datelor intrate în posesia Cotidianului Bună Ziua Iași, totul a fost cauzat de câteva greşeli ale părţii administrative a spitalului.
UPDATE: „Situaţia s-a rezovat din câte ştiu. Dacă sunt astfel de probleme trebuie să discutaţi cu directorul financiar contabil care se ocupa de acest lucru”, a explicat Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna Iași
Conform legislaţiei în vigoare, la începutul anului, partea administrativă a Maternităţii Elena Doamna ar trebui să depună mai multe documente la Trezorerie. Aceştia au întârziat în depunerea documentelor necesare, iar din această perspectivă se pare că banii medicilor nu au fost livraţi la timp. Medicii urmau să încaseze salariul pe data de 15 ianuarie 2021, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Din aceste considerente, conducerea administrativă ar trebui să depună documentele în aceste zile la Trezorerie. Sunt mici șanse ca medicii și personalul medical să încaseze salariile aferente lunii decembrie în această zi. Cel mai probabil în cursul acestei săptămâni situaţia se va rezolva.
Personalul medical este revoltat pe întreaga situaţie şi lansează multe acuze la adresa managerului Maternităţii Elena Doamna.
Vom reveni