Măsurile de distanțare socială nu mai sunt respectate pe litoral! Cum s-au distrat românii la Vama Veche

de: Bianca Rebegea
21:01, 16 aug. 2020

Măsurile de distanțare socială nu mai sunt respectate pe litoral! Cum s-au distrat românii la Vama Veche

La mare, majoritatea persoanelor se distrează, fără să țină cont de măsurile impuse de autorități. Tinerii nu mai mai respectă distanțarea socială, iar masca a fost dată uitării de unii oameni. În Vama Veche, tinerii au petrecut direct pe plajă, din moment ce terasele au fost închise pe perioada nopții.

Măsurile de distanțare socială nu mai sunt respectate pe litoral! Cum s-au distrat românii la Vama Veche

În mai multe stațiuni de pe litoral a fost arborat steagul roșu, iar pe plaje a fost extrem de aglomerat. Polițiștii au dat amenzi de 200 de lei pe tot litoralul.

Pe plajele din Eforie, Olimp si Mangalia toată ziua a fost arborat steagul roşu, ceea ce însemnă că turiştii nu au voie să intre în apă din cauza curenţilor marini foarte puternici şi a valurilor foarte mari.

Descinderi în cluburile de fiţe de la mare. Amenzi de zeci de mii de lei, date de autorităţi

Cluburile de pe litoral au fost sancționate contravențional de poliţiştii din Constanța sâmbătă seară, 15 august 2020, pentru că nu respectau regulile de distanţare fizică. Valoarea totală a amenzilor fiind de peste 60.000 de lei.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că ”peste 360 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai altor instituţii de control au acţionat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectării cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.”

Cu această ocazie, forțele de ordine au identificat nu mai puțin de șase societăţi comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a răspândire a riscurilor cauzate de pandemie şi au dat opt amenzi în valoare totală de 61.000 de lei.

“În staţiunea Mamaia, poliţiştii au identificat trei societăţi comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecţie sanitară şi nu au asigurat că normele de distanţare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacţiunea fizică cu şi între clienţi”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Trei cluburi au fost amendate cu câte 5.000 de lei fiecare. Mai apoi, motivând că nu s-au conformat legislaţiei şi recomandărilor poliţiştilor, două din cele trei cluburi au mai fost sancţionate cu câte 10.000 de lei fiecare.

În altă ordine de idei, în staţiunea Costineşti, poliţiştii au descoperit că în două cluburi nu erau respectate normele de distanţare fizică şi nu era evitată interacţiunea cu şi între clienţi. Unul dintre acestea a fost amendat cu 10.000 de lei, iar celălalt cu 6.000 de lei.

Tot din acelaşi motiv o terasă din Vama Veche a fost amendată cu 10.000 de lei.

Amenzi de până la 200.000 de lei în București

Polițiștii din Capitală au aplicat 200 de amenzi, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, în primul weekend în care terasele s-au închis la 23:00, pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Din acest total, 128 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, iar 21 sancţiuni au fost aplicate pentru situaţii ce cad sub incidenţa legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite”, transmite Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Poliţiştii anunță că au discutat atât cu cetăţenii, cât şi cu reprezentanţii agenţilor economici, pentru a da anumite lămuriri şi informaţii cu privire la măsurile de prevenire a infectării cu virusul COVID-19.

Poliţiştii Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, cu sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, au efectuat verificări la peste 192 de operatori economici, precum şi în mijloacele de transport în comun.

Potrivit comunicatului, s-a urmărit respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi a altor norme privind protecţia cetăţeanului.

În cele trei zile, au fost verificate mari complexuri comerciale, hipermarketuri, hale şi pieţe agroalimentare, terase şi locuri de agrement, mijloace de transport în comun, inclusiv din zona celor cu regim taxi.