Măsuri importante pentru șoferii din Iași! Patru benzi de circulație vor fi amenajate la intrarea în oraș. Mai mulți proprietari vor rămâne fără terenuri – FOTO/VIDEO
Mai multe măsuri pentru infrastructura din județul Iași au fost anunțate de Consiliul Județean. Valoarea estimată a investiției este de aproape 300 de milioane de euro, dar, deocamdată, nu există finanțare. Intrarea în municipiul Iași va fi modificată, vor fi amenajate benzi suplimentare
Consiliul Județean (CJ) Iași, prin președintele Costel Alexe, a anunțat măsuri importante pentru traficul rutier din județ, care vor avea impact și asupra municipiului. Astfel, a fost finalizată o strategie ce vizează modernizarea tuturor drumurilor județene. O măsură importantă este reprezentată de inițiativa de a mări numărul benzilor de circulație de la ieșirea din municipiul Iași spre comuna Ciurea. În acest moment, circulația se desfășoară pe o singură bandă pe sens. Proiectul presupune lărgirea cu o bandă pe sens. Autoritățile anunță că va fi demarată procedura pentru realizarea studiului de fezabilitate. Însă, sunt și o serie de inconveniente. Pe traseul proiectului au fost identificate proprietăți private. Dacă nu există o cale amiabilă, va fi declanșată procedura de expropriere. Întrebat despre valoarea investiției, Costel Alexe a precizat că ar ajunge la aproape 5 milioane de euro, adică 1 milion de euro pe kilometru.
„De această problemă se va ocupa și primarul din localitate, care va discuta cu proprietarii. Este un proiect de care vom beneficia pe termen lung. Noile benzi vor fi lărgite spre zona șanțurilor. Au fost discuții și cu reprezentanții ApaVital, pentru a găsi o soluție pentru scurgerea apei pluviale. Cert este că loc există, voință există”, a precizat președintele CJ.
Recent, CJ Iași, în parteneriat cu ApaVital SA, a demarat cel mai mare proiect de infrastructură pe linia de apă potabilă. Proiectul este în valoare de peste 509 milioane de euro și are ca scop dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă potabilă, colectare și epurare a apelor uzate în 41 de UAT (Unități Administrativ-Teritoriale)-uri din județul Iași și 4 UAT-uri din județul Neamț.
Traficul rutier va fi redus la jumătate, promit reprezentanții CJ
Conform reprezentanților CJ, strategia pentru modernizarea drumurilor județene are nevoie de o finanțare de aproape 300 de milioane de euro. Sursele de finanțare ar fi Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programe europene, Programul Național de Dezvoltare Locală 3 (PNDL) sau Compania Națională de Investiții (CNI). Strategia a fost prezentată în cursul zilei de ieri în prezența membrilor Asociației Comunelor din România (ACoR), Direcției Județene de Admnistrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP).
„Vrem să legăm toate drumurile din comune cu drumurile naționale și cele județene. Vrem să rezolvăm problema traficului. Strategia este o prioritate pentru administrația liberală a Consiliului Județean. Vrem să reducem șansele ca muncipiul Iași să fie tranzitat. S-ar reduce la jumătate dacă vom pune în aplicare planul. Ar fi mai multe rute ocolitoare care ar permite șoferilor să nu traverseze Iașul. Strategia a fost prezentată și primarilor. Acum se așteaptă și 50 de minute la intrarea în Iași”, a mai spus președintele CJ.
Se va interveni și la drumul care duce spre Depozitul Ecologic Țuțora
Nu în ultimul rând, Costel Alexe a anunțat că va fi reabilitat și drumul care face lăgătura cu Depozitul Ecologic din comuna Țuțora.
„Situația drumului județean până la depozitul ecologic este deplorabilă. Vrem să betonăm acest drum. Vrem să legăm și zona Podu Iloaei cu Axa Iași – Suceava. Miercurea viitoare vom supune la vot această strategie. La nivelul Consiliului Județean este un obiectiv asumat de toate grupurile de consilieri. Vrem să nu mai avem drumuri de pământ. Vrem să avem cât mai multe racordări în contextul autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș”, a mai spus Costel Alexe.
Rămâne de văzut dacă sursele de finanțare vor susține investițiile anunțate de conducerea CJ.
De precizat că Primăria Iași a anunțat proiecte mari de infrastructură, cum ar fi construirea a două pasaje subterane pe strada A. Panu și Aleea Sadoveanu.