Mașini atacate cu ouă pe o stradă din Iași! Șoferii s-au speriat când au auzit zgomotele puternice: „Trebuie să plătesc 1.000 de lei reparații”
This browser does not support the video element.
Mai multe mașini au fost atacate cu ouă, pe o stradă din Iași, de către doi tineri. Un șofer a mers la poliție după ce a constatat pagubele
Incidentul a avut loc vineri seară, 15 noiembrie 2024, la ora 18:40. Un tânăr din Iași își conducea mașina pe strada Atelierului din zona Bularga, când deodată a auzit un zgomot puternic în partea dreaptă a mașinii. Acesta a oprit pentru a verifica ce se întâmplă și a descoperit care a fost cauza zgomotului.
Mașinile au fost atacate cu ouă pe o stradă din Iași
După ce a auzit zgomotul, Alexandru a oprit instant mașina, mai ales că și prietena sa care stătea în dreapta s-a speria. Alexandru a găsit pe mașina sa urme de ouă, ce au fost aruncate de niște persoane de pe trotuar. Bărbatul s-a uitat prin jur pentru a descoperi făptașul, însă nu mai era nimeni pe stradă. Ulterior a aflat de la o femeie că și ea a pățit același lucru, iar făptașii erau doi tineri de 16-17 ani.
„Nu știam ce s-a întâmplat, s-a auzit deodată un zgomot. Prietena mea care era în dreapta s-a speriat, deoarece oul a lovit fix pe partea ei. Atunci am oprit să vedem ce se întâmplă. Din păcate, nu am văzut pe nimeni în zonă, probabil au fugit, dar am văzut că mașina a fost lovită cu ouă. Dacă ar fi lovit în geam, se poate și sparge, bine că nu a fost cazul”, povestește Alexandru, proprietarul mașinii.
După ce și-a spălat mașina, tânărul din Iași a constatat că i-a fost zgâriată și vopseaua, iar pentru reparații trebuie să plătească acum 1.000 de lei. Totuși, este norocos că nu s-a întâmplat nimic mai grav, să îi fie spart un geam sau să provoace un accident. Un alt șofer din Iași s-a ales cu ouă aruncate pe mașină, după ce a parcat neregulamentar.
„Pe moment, nu am avut ce face, am mers și am spălat mașina și am văzut daunele. Pentru faptul că mi-a zgâriat vopseaua, ar trebui să plătesc undeva la 1.000 de lei, cât ar costa revopsirea întregului element. Problema cea mare este că unii oameni s-ar putea speria la volan și ar putea provoca un accident, este o chestie foarte serioasă”, a mai adăugat tânărul.
Ieșeanul a făcut plângere la poliție
Gândindu-se că același lucru se poate întâmpla și altor șoferi, Alexandru a mers la poliție, unde a depus o plângere. Poliția va trebui acum să verifice zona, înainte ca acești tineri să provoace un incident mai grav. Ieșenii se confruntă cu tot felul de probleme din cauza mașinilor din trafic.
„Am mers personal la poliție să fac plângere ca măcar să fie luată în evidență situația și să fie descoperite persoanele respective. Măcar să meargă o patrulă de la poliție în zonă, să nu se mai repete situația. Oricum, ulterior, am aflat de la o femeie că și ea a pățit același lucru și ar fi vorba despre doi tineri de 16-17 ani care fac asta în zona respectivă. Pagubele, nu mă aștept acum să mi le plătească cineva, ci doar să fie descoperiți vinovații și trași la răspundere. Sper că autoritățile își vor face treaba”, a încheiat Alexandru.
Poliția din Iași va face verificări pentru a-i identifica pe cei care au atacat cu ouă mașini pe strada Atelierului.